Ascultînd muzica Mădălinei Manole, sufletul nostru se transformă… în iubire.
Ascultînd muzica Mădălinei Manole, sufletul nostru se transformă… în iubire.
Mădălina Manole şi Costin Diaconescu, membru în Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă, s-au cunoscut la “Cenaclul Flacăra” şi la “Serbările Scînteii Tineretului”, unde acesta din urmă, fiind redactor la Radio România, venea pentru a scrie cronici. Despre amintirile care îi leagă ne vorbesc amîndoi cu mare drag, dar şi cu oarecare nostalgie: “În culisele scenei, la Ploieşti la selecţiile ad-hoc pentru tinerii artişti din oraşele pe care le străbătea caravana «Serbărilor», prin septembrie-octombrie 1982, am auzit prima dată glasurile curate, cristaline, surprinzător şcolite a două liceene din localitate: cîntau folk (aşa era moda vremii) şi se acompaniau cu propriile instrumente: chitară (Magdalena Manole) şi flaut (Ştefania Ghiţă), povesteşte Costin Diaconescu. Îmi amintesc de perioada în care cele două tinere talente au fost adoptate de trupa veteranilor (Victor Socaciu, Vasile Şeicaru, Ştefan Hruşcă, Gheorghiu, Roşu şi Negru, Compact, Ionela Prodan, Florica Bradu): Ce artişti, ce prieteni… “
INSTRUMENTUL LUI DUMNEZEU. Cînd Mădălina a venit la Bucureşti, singurul om pe care îl cunoştea era Costin Diaconescu: “Pe el l-am sunat şi i-am zis: Costin, ajută-mă! Vreau să găsesc de lucru în oraşul ăsta, ca să mă întreţin, şi să mă pot înscrie la «Şcoala Populară de Artă». Pentru mine, Costin a fost instrumentul lui Dumnezeu, mărturiseşte artista. “Fiind redactor la radio, avea multe cunoştinţe. A deschis o agendă, a sunat la Otopeni, şi chiar atunci se susţineau examene. Mi-au pus în braţe un manual de engleză de navigaţie, nu de convorbiri uzuale, ci specializat. Erau doar şase locuri şi şase candidate, dar am învăţat şi am intrat. O lună m-am familiariz
