Aproape un sfert din totalul de 79,8 milioane de dolari primiţi de Vatican ca donaţii au provenit de la bisericile americane. Iar cum moneda Statelor Unite s-a depreciat cu 15% faţă de euro,
Aproape un sfert din totalul de 79,8 milioane de dolari primiţi de Vatican ca donaţii au provenit de la bisericile americane. Iar cum moneda Statelor Unite s-a depreciat cu 15% faţă de euro, Vaticanul a înregistrat pierderi de 9,1 milioane de euro, în anul 2007, relatează "BBC".
Într-un comunicat, corpul suveran al Bisericii Catolice susţine că pierderile s-au datorat fluctuaţiilor cursului de schimb, în special în ceea ce priveşte dolarul american. Vaticanul deţine multe proprietăţi în jurul Romei şi a fost criticat, anul trecut, pentru că a mărit chiriile şi a ameninţat că-i va evacua pe rău-platnici. O parte din chiriaşii "Sfântului Scaun" au înfiinţat chiar şi o asociaţie pentru a protesta că locuinţele lor sunt transformate în hoteluri, scrie "The Guardian".
Avere de aproape 8 miliarde de dolari
Vaticanul a dat publicităţii o nouă listă cu păcate capitale, la începutul acestui an, printre care şi "acumularea de bogăţie excesivă". Averea Vaticanului variază, iar unele rapoarte susţin că este vorba de patru miliarde de lire sterline (7,9 miliarde de dolari).
Bugetul "Sfântului Scaun" pentru 2007 a fost finalizat săptămâna aceasta. Venitul total a fost de 236,7 milioane de euro (371,6 milioane dolari), iar cheltuielile s-au ridicat la 245,8 milioane de euro (285,9 milioane de dolari). Înainte de declinul dolarului, Vaticanul a înregistrat profit timp de trei ani succesiv, iar profiturile au totalizat 15 milioane de euro (23,5 milioane de dolari).