Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oamenii nepermis de bogati sunt întotdeauna necercetati

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 14 iulie 2008 ·

Exista foarte multi politicieni nepermis de bogati, fata de majoritatea populatiei care nu vor recunoaste niciodata care sunt averile lor reale, care pot sa îti vorbeasca cel putin o luna de zile, 24 din 24 de ore despre politica si lacunele legislatiei românesti care e prost gândita si interpretabila, dar niciodata nu o sa poata sa vorbeasca despre cum a ajuns un om de „succes” si cum a câstigat primul milion de euro, fara sa îsi pudreze cu false realizari biografia. Acestia, daca ar fi cercetati, ar fi gasiti vinovati de multe inginerii financiare, murdarii si tranzactii ilegale.

Eu cred ca 99 % dintre acestia ar trebui sa petreaca cel putin un concediu de la un an la 25 de ani „la mititica”, dar extraordinar ar fi sa se dea o lege ca si în Vietnam prin care tranzactiile financiare neinspirate, care se soldeaza cu pagube din bani publici sa fie sanctionate cu pedeapsa capitala. Din pacate la noi, ca la nimeni, cei mai corupti de regula sunt necercetati în întregime sau sunt trimisi în procese „la misto” sa puna coarne la fraieri, sunt imuni în fata legii si în fata justitiei din cauza unei legii nescrise a santajului reciproc care închide cercul vicios. Cei care se lupta acum sa ajunga la putere sunt la rândul lor, santajabili de catre cei care au fost la putere sau ar putea sa vina la putere si totul se transforma într-un lant al slabiciunilor în care nimeni nu rosteste formula magica, nimeni nu desconspira totul despre ceilalti. Chiar daca cunosc amanunte prefera sa le mature sub covor si sa îi ridice în slavi minimalizand ilegalitatile si atunci sa ne mai miram ca averile lor sunt indecente dupa orice standard pentru un plitician?

Fiecare om nepermis de bogat are un as în mâneca. Banii foarte multi nu poti sa-i faci peste noapte decât daca înseli sau furi si daca furi lasi urme si atunci nu poti sa furi singur si unii îsi asuma asta. Potentialul p

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anamaria Gavrilă şi-a depus la BEC candidatura la alegerile prezidenţiale: Este una de conjunctură, nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime/ Candidatura mea este pentru a reda românilor Turul 2, înapoi şi preşedintele pe care l-au votat deja

News.ro acum 22 minute
Preşedintele POT, Anamaria Gavrilă, şi-a depus, sâmbătă seară, la Biroul Electoral Central (BEC) candidatura la alegerile prezidenţiale din partea partidului pe care îl conduce. Ea a afirmat că a strâns peste 400.000 de semnături, dar ”această candi

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 3 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 32 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum o ora
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 2 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 54 minute
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 21 minute
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Schi alpin: Elveţianul Marco Odermatt a câştigat marele glob pentru al patrulea an consecutiv

News.ro acum 2 ore
Elveţianul Marco Odermatt a câştigat pentru al patrulea an consecutiv Marele Glob de Cristal, terminând sâmbătă al doilea slalomul uriaş de la Hafjell (Norvegia). El este al doilea schior, după Marcel Hirscher, care câştigă de patru ori la rând Cupa

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

sâm.

9°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°