Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cladirile istorice, renovate la Reghin

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 14 iulie 2008 ·

În municipiul Reghin exista, conform biroului de Urbanism, aproximativ 80 de pozitii de cladiri considerate ca fâcând parte din centrul istoric al Reghinului, majoritatea amplasate în zona Strazilor Mihai Viteazul, Piata Petru Maior si Republicii dintre care 28 de case sunt nominalizate de Comisia Judeteana pentru monumente istorice monumente printre care Biserica Evanghelica si Casa Parohiala, Castelul de la Apalina, Biserica Romano-Catolica.

Primarul Nagy Andras a declarat, pentru cotidianul Zi de zi: “Am facut un album cu toate cladirile care fac parte din ansablul urban fotografiate în culorile vechi cu care erau vopsite cladirile care fac parte din centrul istoric al municipiului Reghin si care vor trebui respectate.” De asemenea, primarul a mentionat ca exista un studiu în lucru de renovare a fatadelor în care se explica ce înseamna zona protejata, ce masuri poate lua un architect si cu ce materiale se poate intervenii la renovarea fatadelor.”Sub aceasta forma cu aceste materiale vom realiza în viitorul apropiat pe site conditiile prevazute de lege o licitatie pentru renovarea fatadelor în maxim doua luni”, a explicat primarul. Momentan primaria a impus bancilor care au cumparat aceste cladiri sa renoveze fatadele conform Legii nr. 422/2001 si a deciziilor comisiei de Patrimoniu.

În municipiul Reghin exista, conform biroului de Urbanism, aproximativ 80 de pozitii de cladiri considerate ca fâcând parte din centrul istoric al Reghinului, majoritatea amplasate în zona Strazilor Mihai Viteazul, Piata Petru Maior si Republicii dintre care 28 de case sunt nominalizate de Comisia Judeteana pentru monumente istorice monumente printre care Biserica Evanghelica si Casa Parohiala, Castelul de la Apalina, Biserica Romano-Catolica.

Primarul Nagy Andras a declarat, pentru cotidianul Zi de zi: “Am facut un album cu toate cladirile care fac parte din ansabl

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedia de la 2 Mai. Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă. Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării în omor calificat, care prevede pedepse mai mari

HotNews acum 51 minute
Vlad Pascu, şoferul care, drogat fiind, a intrat cu mașina în două grupuri de opt tineri la 2 Mai, iar doi studenți au murit, va fi judecat în continuare pentru ucidere din culpă. Judecătoria Mangalia a respins vineri solicitarea de schimbare a înca

ICCJ a admis contestaţia depusă de Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu şi constată ”neregularitatea” rechizitoriului în dosarul Revoluţiei / Parchetul are 5 zile să precizeze dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată sau cere restituirea cauzei

News.ro acum 22 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis vineri contestaţia depusă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus şi constată ”neregularitatea” rechizitoriului în dosarul Revoluţiei. Parchetul ICCJ - Secîia Parchetelor Militare are te

Vladimir Putin a spus care sunt condiţiile Rusiei de încetare a focului în Ucraina

Mediafax acum o ora
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va opri ostilităţile şi va intra în discuţii de pace dacă Ucraina va renunţa la ambiţiile sale de aderare la NATO De asemenea, liderul de la Kremlin vrea ca Ucraina să îşi retragă armata din pat

ANAF atrage atenţia cu privire la o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 2 ore
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

EURO 2024, GHID COMPLET. Tot ce trebuie să știi despre Campionatul European din Germania

HotNews acum 2 ore
Euro 2024 este cea de-a 17-a ediție a turneului final organizat de UEFA. Se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie în Germania. Pentru a treia ediție la rând, turneul final va avea la start 24 de formații. UEFA Euro 2024Foto: Frank Hoermann/SVEN SI

Scandal si amenințare cu bombă într-un avion, care a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni. SRI intervine

Adevarul acum 43 minute
SRI intervine de urgență pe Aeroportul Otopeni. Un avion, care urma ajungă la Chișinău, a cerut să facă o escală neprogramată la București. Pilotul a luat decizia de a ateriza de urgență.

Horoscop pentru vineri, 14 iunie 2024. Iată ce vă rezervă astrele

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Astrele te sfatuiesc sa te ocupi de treburile de la serviciu. Ai multe de facut, colegii iti pun bete in roate, iar sefii te provoaca in permanenta. Dozeaza-ti eforturile, ocupa-te doar de indatoririle tale si nu raspunde la provocari. Sanat

Avertizare meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

Muncitori care lucrau la renovarea Gării de Nord din Timișoara, răniți după ce nacela în care se aflau a fost lovită de tren

Press Alert acum 28 minute
Incident care s-a soldat cu doi răniți, astăzi, în zona Gării de Nord din Timișoara. Doi muncitori care lucrau la renovarea clădirii se aflau pe o scară cu nacelă, care a fost acroșată de un tren. „Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transportur

Grindeanu: PSD nu își permite să nu aibă candidat la prezidențiale. Ciolacu e favorit

Wall-Street.ro acum 3 ore
Discuțiile privind candidații la alegerile prezidențiale din partea partidelor de la guvernare se înmulțesc, iar semnalele venite din partea mai multor lideri PSD dau de înțeles că Mircea Geoană nu e o opțiune pe care partidul condus de Marcel Ciola

Vremea

București
acum

24°
vin.

18°/25°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

23°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°