- Diverse - nr. 137 / 15 Iulie, 2008 Stand de vorba cu ea, ne intrebam care sunt faptele viitoare, prin ce secreta prelungire se infiltreaza ele in substanta timpului, pe care doream sa o patrundem, s-o descoperim, cum isi raspandeste ascunsele firisoare, tulburand acea substanta, dandu-i alta forma, ca intr-o pictura abstracta, in care, sub influenta luminii, descoperi alte si alte forme si intelesuri. Simteam ca gandirea depaseste barierele trase. Printr-o putere acuta, Silvia Obreja sintetiza si reproducea infinite posibilitati de a sti. Auzea parca tremurul abia perceptibil al materiei in miscarea ei tutelara, ca si cum intreaga ar fi respirat, alimentandu-se din cosmice rezervoare cu sens. Din orice unghi si oricum ar fi privite, figurile unor scriitori au intrat in memoria posteritatii, cu totul altfel decat si-au dorit-o insisi creatorii. Este si cazul acestui bulgare de huma, numit Silvia Obreja, a carei viata s-a derulat pe parcursul unor interesante decenii ale culturii noastre moderne. Poeta cu aspiratii bine definite si cu un nonconformism ce-i statea bine, a devenit repede cunoscuta si apreciata ca poet si jurnalist. Colega fiind cu multi dintre noi, a scris cu patos, creionand portretele unor intelectuali, a unei intregi lumi de scriitori, actori, pictori etc. In cursul vietii, "doamna ambasador", cum o dezmierdasem noi, a publicat doua volume de versuri: "Frumoasa neliniste" (1994) si "Certificat de boala" (1998). Despre poeziile Silviei, criticul literar Cornel Moraru spunea: "Lirica Silviei Obreja se hraneste cu predilectie din obsesia trecerii angoasante a timpului. Versurile, remarcabile adesea prin finetea notatiei abrupte, umplu un gol si o frustrare a sufletului. Mecanismul scriiturii este deosebit de simplu: memoria si visul lucid provoaca marturisirea febrila si usor patetica, de o gratie neafectata a poetei. Ea refuza constant cosmarul, pe