Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă un destin frânt de tren

Publicat in GAZETA de SUD, marți 15 iulie 2008 ·

Unul dintre cei doi copii transportaţi duminică la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, grav răniţi în urma accidentului feroviar de la Budieni, a decedat la trei ore după producerea evenimentului. Cei doi copii erau fraţi şi aveau nouă, respectiv 11 ani, cel mai mic dintre ei decedând în unitatea medicală din Târgu Jiu. Băiatul de 11 ani este în stare gravă, motiv pentru care a fost trimis la o clinică din Craiova. Copilul este internat în comă depăşită la Clinica de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă Craiova şi a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral grav. „Copilul are 11 ani şi a fost internat în noaptea de duminică spre luni, la ora 23.50, având diagnosticul traumatism cranio-cerebral grav şi fiind în comă depăşită. Micuţul se află sub supraveghere, dar şansele lui de a supravieţui sunt aproape nule“, a declarat Mariana Trică, purtătoarea de cuvânt a Spitalului de Urgenţă Craiova.

Şoferul, cercetat penal Reprezentanţii Spitalului Judeţean din Târgu Jiu au declarat că şoferul autovehiculului a fost şi el internat duminică după-amiază, însă starea lui este bună. Ion Scurtu, şoferul implicat în accident, va fi cercetat penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă. Poliţiştii au stabilit că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că avea o alcoolemie de 0,20 mg/l în aerul pur expirat,acest lucru având relevanţă în contextul producerii evenimentului în care au decedat patru persoane.

În urma accidentului de duminică după-amiază şi-au pierdut viaţa o fetiţă şi doi băieţi, toţi până în zece ani, şi un bărbat. Fetiţa decedată era fiica şoferului.

Ajutoare de deces

Primarul comunei Scoarţa, Aurelian Cotârlău, a declarat că va convoca o şedinţă de consiliu local, în care va propune acordarea unor ajutoare de înmormântare pentru familiile celor decedaţi în accidentul de tren d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 7 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 8 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 9 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 8 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 11 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 12 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 12 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 11 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Vremea

București
acum

14°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°