Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai puţin de 1% dintre români au card de sănătate

Publicat in GAZETA de SUD, marți 15 iulie 2008 ·

Mai puţin de 1% dintre români folosesc carduri europene de asigurări de sănătate, în timp ce, în Italia şi Austria, spre exemplu, acest serviciu este utilizat de aproape întreaga populaţie, potrivit datelor Comisiei Europene (CE), citate de NewsIn. În România sunt în circulaţie, în prezent, doar 55.000 de carduri europene de asigurări de sănătate. Acest card permite deţinătorului să beneficieze de ajutor medical, în caz de boală sau de accident, dacă acestea survin în timpul şederii temporare în unul dintre cele 31 de state în care este valabil, asemenea rezidenţilor din ţara respectivă. Cardul european de asigurări de sănătate poate fi folosit doar în sistemul sanitar de stat şi are un design, care-l face uşor de recunoscut de personalul medical. Fiecare stat membru UE este responsabil să distribuie gratuit acest card. „Asemenea monedei euro, cardul european de asigurări de sănătate este o mică parte din Europa aflată la îndemâna tuturor cetăţenilor săi. Cardul oferă încredere milioanelor de europeni care călătoresc în străinătate - în excursii, în interes de serviciu sau de studiu“, a declarat comisarul european pentru muncă şi afaceri sociale, Vladimir Spidla.

România, în coada listei Potrivit oficialilor de la Bruxelles, la patru ani de la lansarea cardului european de asigurări de sănătate, acest serviciu este folosit de 173 de milioane de persoane din UE, ceea ce înseamnă 36% din totalul populaţiei Uniunii. Cei mai favorizaţi din acest punct de vedere sunt italienii (97%) şi austriecii (96%). La polul opus, alături de români, se află populaţia din Bulgaria, Grecia, Spania şi Cipru, unde cardul european de sănătate a fost distribuit, până în prezent, la mai puţin de 5% dintre locuitori. Pe lângă cetăţenii din cele 27 de state membre, cardul european de asigurări de sănătate este folosit şi în Norvegia, Liechtenstein, Islanda şi Elveţia. În Liechtenstein, d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Vremea

București
acum

35°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/32°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°