Primăria municipiului Sighişoara elaborează strategia de dezvoltare a municipiului pentru perioada 2008 – 2013, o strategie de dezvoltare locală care se doreşte a fi un document strategic integrat, larg acceptat de către comunitate, care să devină cadrul pentru dezvoltarea viitoare a Sighişoarei. Locuitorii, dar şi actorii locali interesaţi, vor fi implicaţi atât la nivelul elaborării sale, cât şi la nivelul realizării proiectelor care se propun în această strategie, prin intermediul întâlnirilor care se propun în cadrul acestui proiect. Locuitorii cartierului Târnava II (Bărăgan) îşi vor putea exprima părerea în legătură cu dezvoltarea oraşului în cadrul unei întâlniri cu autorităţile locale care va avea loc astăzi, 24 iulie 2008, de la ora 17:00, la Gimnaziul de Stat „Zaharia Boiu” din Sighişoara.
Primaria municipiului Sighisoara elaboreaza strategia de dezvoltare a municipiului pentru perioada 2008 – 2013, o strategie de dezvoltare locala care se doreste a fi un document strategic integrat, larg acceptat de catre comunitate, care sa devina cadrul pentru dezvoltarea viitoare a Sighisoarei. Locuitorii, dar si actorii locali interesati, vor fi implicati atât la nivelul elaborarii sale, cât si la nivelul realizarii proiectelor care se propun în aceasta strategie, prin intermediul întâlnirilor care se propun în cadrul acestui proiect. Locuitorii cartierelor Andrei saguna, Garii si Viilor îsi vor putea exprima parerea în legatura cu dezvoltarea orasului în cadrul unei întâlniri cu autoritatile locale care va avea loc astazi, 16 iulie 2008, de la ora 17.00, la Gimnaziul de Stat „Aurel Mosora” din Sighisoara.
Primăria municipiului Sighişoara elaborează strategia de dezvoltare a municipiului pentru perioada 2008 – 2013, o strategie de dezvoltare locală care se doreşte a fi un document strategic integrat, larg acceptat de către comunitate, care să devină cadr