Duminică seara, în Parcul Herăstrău, a început stagiunea de vară a Teatrului Naţional de Operetă, un proiect coordonat de soprana Bianca Ionescu.
La fiecare sfârşit de săptămână, pe aleea de intrare dinspre Piaţa Charles de Gaule vor avea loc spectacole de arii şi duete la care îşi vor da concursul orchestra Operetei şi cei mai cunoscuţi solişti ai teatrului. O idee bine-venită şi în orice caz bine primită de public, care a venit în număr mare la primul concert, depăşind cu mult aşteptările organizatorilor.
Fuseseră amplasate circa 300 de scaune, dar la ora 20.00 erau la faţa locului o mie-două de bucureşteni, care au umplut tot spaţiul care separa scena de Fântâna Modura, adică o suprafaţă comparabilă cu cea a unui teren de fotbal. Prin urmare, majoritatea spectatorilor au stat în picioare 2 ore, cu copii, cu nepoţi, cu prieteni, cu căţei, cu role, cu mobilul şi cu ţigara, bucurându-se de un spectacol deconectant, alcătuit din cele mai frumoase pagini ale operetelor româneşti.
Una dintre surprizele foarte plăcute a fost calitatea repertoriului. Au fost alese într-adevăr momente muzicale de mare farmec, variate, dinamice, antrenante, cu texte bine alese, cu o prezentare fie dansantă, fie colorată prin costume şi prin jocul actoricesc. Cele nu mai puţin de 20 de piese s-au bucurate de mare succes, demonstrând că opereta românească rămâne atractivă şi că titluri precum „Ana lugojana“, „Lăsaţi-mă să cânt“, „Lysistrata“, „Plutaşul de pe Bistriţa“, „Soarele Londrei“ ori „Leonard“ au un potenţial excelent, cel puţin la nivelul unor asemenea potpuriuri.
Un alt aspect care a contribuit la succesul serii a fost interpretarea, în faţa publicului evoluând cei mai cunoscuţi artişti ai teatrului (inclusiv cei aflaţi în conflict cu direcţiunea): Bianca Ionescu, Daniela Vlădescu, Mioara Manea, Doina Scripcaru, Ştefan Popov, Silvia