"Am vazut indignarea manifestata public de oameni care au dreptul sa si-o manifeste, dar nu batjocorind cu atitudini de tipul ne ocupam noi, SRL-ul nu stiu care.
Statul roman nu-si abandoneaza cetatenii, dar nici nu suntem obligati sa procedam ca oamenii de presa", a spus Traian Basescu la revenirea in tara de la summitul summitului UE pentru Mediterana, unde a discutat despre amprentarea rromilor cu premierul italian Silvio Berlusconi.
Rupta de intreg contextul romanesc, indignarea presedintelui este pe deplin justitficata. Luand insa in calcul "buna" traditie romaneasca a relatiei dintre stat si cetatean, cred ca Traian Basescu are cu mult mai putine motive de iritare.
Justitia la televizor
Traian Basescu are dreptate atunci cand considera ca televiziunile, in special, isi depasesc cu mult atributiile. Mai ales cele doua canale de stiri isi aroga, din ce in ce mai agresiv, pozitia de tribunale ale poporului, unde procesele publice fara procedura si conduse dupa ureche, se transforma adesea in isterice linsaje mediatice.
Justitiarii de serviciu de pe ecran, oameni cu misiune, se-ntelege, nu se simt satisfacuti decat dupa ce au gura plina de sangele victimei care de-abia apuca sa articuleze cateva cuvinte sub valul de intrebari-acuzatii, unele aberante, napustite asupra sa cu ton tipat, ca o ploaie de lovituri imparabile. Chiar si acele cateva cuvinte ii sunt apoi rastalamcite si folosite apoi impotriva sa.
Acum, sa ma ierte Dumnezeu, dar cat de competenta sa emita verdicte devastatoare o fi o ziarista, pana nu demult de buna calitate, care crede ca o ordonanta presedintiala este o ordonanta emisa de Traian Basescu?
Tonul isteric si patima puse de ziaristi in aceste procese publice, specifice exclusiv audiovizalului romanesc, viciaza intreg demersul jurnalistic, adesea teribil de supe
