Radio Romania va lansa in urmatoarele sase zile o campanie outdoor de promovare a noii identitati vizuale a Societatii Romane de Radiodifuziune (SRR), prezentate la inceputul lunii iulie, aproximativ 200.000 de euro fiind cheltuiti pentru colarea troleelor, tramvaielor si statiilor de autobuz din noua orase ale tarii, inclusiv metrou, citilights si backlights.
“Campania outdoor se va desfasura pe parcursul a sase luni, va debuta undeva in urmatoarele cinci-sase zile, si se va incheia in luna decembrie. Compania Euromedia a fost aleasa prin licitatie, noi platind aproape 200.000 de euro pentru afisaj. Vom avea colate autobuze, tramvaie, statii de autobuz in Brasov, Iasi, Constanta, Cluj, Timisoara, Craiova, Suceava, Baia Mare si Bucuresti. Aceasta campanile este o modalitate de a comunica implinirea celor 80 de ani de la infiintarea Radioului Public si de a promova noul logo al corporatiei «Radio Romania, de 80 de ani vorbim serios»”, a declarat, pentru Wall Street, Carmen Petcu, director de comunicare si marketing al SRR.
Aceasta a mai precizat ca partea cea mai spectaculoasa a campaniei outdoor se va desfasura, in lunile septembrie-octombrie, in zona Piata Unirii, din Bucuresti. “Vom avea un branding puternic in Bucuresti, unde vom merge foarte mult pe citylights, iar in septembrie si octombrie, publicul care merge cu metroul va putea sa vada colate statiile de metrou Piata Unirii 1 si Piata Unirii 2”.
Daca spatiile de desfasurare a campaniei outdoor au fost oferite contra cost, noua identitate vizuala a Radioului Public si campania de comunicare au fost realizate pro bono de agentia McCann Erikson.
Potrivit lui Petcu, la realizarea proiectului au participat Bogdana Butnar, senior strategic planner McCann si Cristina Berar, account manager McCann. Procesul de creatie a inceput la jumatatea lunii ianuarie 2008 si s-a incheiat pe 13 iunie.