Un aspect neuzual (si prin aceasta in­te­resant), dar despre care nu se prea vor­bes­te (ba chiar deloc) al datoriei externe ce trece in contul Romaniei este ca, de fapt, grosul acesteia apartine unor entitati care sunt intr-adevar persoane juridice ro­ma­nesti si actioneaza in principal in Ro­ma­nia, dar care nu sunt catusi de putin romanesti nici prin proprietate, nici prin de­cizie. Este vorba de companii si banci filiale sau sucursale ale unor multina­tio­na­le, cu sedii in tari occidentale sau chiar in alte tari, ori de firme infiintate sau contro­la­te de capitalul strain in Romania. In prin­ci­piu, ar trebui sa existe date precise in do­meniu, dar sunt pazite probabil cu gri­ja, pentru a nu se mai turna gaz peste foc intr-un domeniu care va deveni, cu si­gu­ranta, mereu mai sensibil. Dar, din date indirecte, reiese ca pro­ble­ma este groasa de tot. Exceptand com­po­nenta publica, datoria externa a Roma­niei, deci cea privata, este cam de 50 de miliarde de euro. Din aceasta, 20 de mi­liar­de de euro (aproximativ 40%) este ban­cara. Mai precis, a unor banci straine, care au adus bani in Romania, in majo­ri­ta­te de la societatile lor mama, spre a fi va­lorificati aici, prin imprumutare, ceea ce explica de altfel explozia creditului de consum, intr-o totala lipsa de legatura cu re­sursele interne pentru acesta. Evident, nu poate fi vorba de niste banci romanesti prin actionariat si deci­zie. Dincolo de faptul ca acestea aproape nu mai exista - mai operand doar vreo doi speriati in piata, cu cote practic ne­sem­nificative - sa fim realisti, nimeni de prin strainatate nu le-ar fi imprumutat pen­tru a face ele bani aici! Faptul este insa valabil in general! Ca­pi­talul privat autohton este prea slab pen­tru a fi avut capacitatea sa im­­prumute 50 de miliarde de euro. Practic, doar in cati­va ani, pentru ca datoria externa privata a ur­cat cu 40 de miliarde de euro n