Serialul lui Andrei Oisteanu* despre inclinatia scrii­to­ri­lor romani catre droguri nu are cum sa nu starneasca in­teres. Mass-media sugereaza ca adictiunea la drog ar fi caracteristica marginalizatilor sociali, nu creatorilor ono­rabili si merituosi, prezenti in manualele de scoala si in istoria literara. Interesant si bine scris, excursul lui An­drei Oisteanu ne ofera o informatie bogata, plina de de­ta­lii picante, dar, in acelasi timp, indeamna la reflectie. Cel ce se drogheaza doar pentru a-si uita infrangerile, frus­trarile si pentru a suporta mai usor vicisitudinile vietii nu prezinta niciun interes. Pentru eroii serialului, insa, dro­gul este fie o experienta semnificativa, fie un ex­pe­ri­ment de natura stiintifica, iar distinctia dintre acestea doua merita aprofundata. Omul comun, care-si traieste viata la intamplare, fara vocatie si fara plan, numeste "experienta" solutiile gata facute pe care le-a memorizat si aplicat de-a lungul exis­tentei, crezand, in mod gresit, ca ele ar fi utile la re­zol­varea unor probleme noi. "A face o experienta" in­­seam­na cu totul altceva decat "a avea experienta". Pri­ma presupune observatia constienta, a doua, acu­mu­la­rea mecanica de clisee. André Malraux a lansat fraza de efect ca rostul vietii ar fi de "a transforma in con­stiin­ta cea mai mare cantitate posibila de expe­rien­ta". De fapt, experienta pe care o faci, nu aceea pe care o fac altii cu tine, reprezinta deja o structurare con­stienta a observatiilor pe care le efectuezi si a eveni­men­te­lor pe care le declansezi. Intamplarile si accidentele care survin de-a lungul unei existente se pot transforma, eventual, in experienta doar prin ordonare si reflectie cri­tica. Experimentul este altceva decat experienta. Spu­nem cu neglijenta ca facem o experienta de fizica sau de chimie, cand, de fapt, facem experimente. Acestea pre­supun un mediu controlabil, in care se