Odraslele vip-urilor bucurestene prefera sa se trateze de drogodependenta in spitalele din provincie, una dintre destinatiile preferate fiind clinica din cadrul Spitalului de Psihiatrie Socola Iasi. O statistica intocmita de conducerea spitalului iesean arata ca peste 40% din pacientii Clinicii de Drogodependenta de la Iasi sunt din Bucuresti si din zona adiacenta. "Exista un obicei al pacientilor drogodependenti sa se duca in clinici situate cat mai departe de localitatea de bastina.
Astfel, la noi vine un procent covarsitor, putem spune chiar de peste 70% din cei care se interneaza in urma consumului de stupefiante, din alte localitati. Numai din Bucuresti cred ca vin peste 40% si foarte multi din judetul Ilfov", a precizat conf. univ. dr. Calin Scripcaru, managerul Spitalului Socola Iasi. Copiii diverselor personalitati din Bucuresti prefera clinicile de dezintoxicare din provincie si pentru a nu fi gasiti de paparazzi de la diverse tabloide.
"Sunt pentru a patra oara la Iasi. Vin aici pentru ca nu vreau sa fiu fotografiat. Si asa mi-am distrus propria viata, nu vreau sa-i distrug si pe-ai mei. Daca se afla cine sunt, ei ar fi distrusi", povesteste Dan, un tanar de numai 26 de ani, care arata de 40. Prin Clinica VII Drogodependenti a Spitalului de Psihiatrie Socola Iasi se perinda anual peste 200 de pacienti, unii internandu-se aici chiar si de mai multe ori in 365 de zile. Medicii ieseni atrag atentia si asupra necesitatii existentei suportului emotional al rudelor, pe care o mare parte din acesti pacienti nu-l au, parintii tratandu-i ca pe "jucariile stricate" ale familiei.
Romania Libera Odraslele vip-urilor bucurestene prefera sa se trateze de drogodependenta in spitalele din provincie, una dintre destinatiile preferate fiind clinica din cadrul Spitalului de Psihiatrie Socola Iasi. O statistica intocmita de conducerea spita