Mijlocaşul adus de la Estrela Amadora îşi doreşte să intre cu Steaua-n Ligă şi să fie chemat la "naţionala" Portugaliei
- Tiago, e grea comunicarea cu noii tăi colegi?
- Nu, e OK, mă înţeleg bine cu toţi. Am găsit aici fotbalişti de mare valoare, cred şi sper să facem o treabă bună împreună. Doar pentru asta am venit, să ajut şi eu cît mai mult Steaua să-şi atingă obiectivele.
- Ai jucat în multe amicale, mulţumit de prestaţia ta?
- Nu pot spune eu dacă am jucat bine sau rău, dar pot spune că m-am integrat bine aici şi că m-am adaptat stilului echipei.
"Arma noastră va fi unitatea grupului"
- Cum te-ai simţit pe postul de mijlocaş defensiv?
- E bine, însă nu va fi o problemă pentru mine să joc şi în altă parte. Unde va zice antrenorul, acolo voi fi pe teren. El decide tactica de joc, iar mie nu-mi rămîne de făcut decît să respect sarcinile cît mai bine.
- Ce jucător de la Steaua te-a impresionat cel mai mult?
- N-ar fi corect faţă de ceilalţi să nominalizez unul singur. Ce m-a impresionat foarte tare este unitatea dintre jucători. Cred că astea vor fi şi armele noastre cele mai importante în Champions League şi în campionat, forţa şi unitatea grupului.
- Dar dacă Steaua nu va ajunge în grupele Champions League?
- Eu ştiu că vom avea două meciuri de baraj pentru accesul acolo şi mai ştiu că trebuie să le cîştigăm, să ne calificăm şi să jucăm în cea mai importantă competiţie.
"Nu mi-e frică de portughezi în Ligă"
- Cum ai vedea o posibilă confruntare cu Victoria Guimaraes, din Portugalia?
- Nu va conta pentru mine că adversara noastră va fi din Portugalia, adică din ţara mea. Eu sînt profesionist, apăr culorile echipei unde mă aflu şi sînt devotat acestei formaţii, adică Stelei. Dacă va fi să fie o dispută Steaua - Guimaraes, atunci sper să-i elim