Steluţa Luca, Ivan şi Gatzel se pregătesc separat, iar Manea, Vădineanu, Puşcaşu şi Jeanina Luca au liber o săptămână.
Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, şi-a amânat reunirea lotului până lunea viitoare. Până atunci, Steluţa Luca, Roxana Gatzel şi Raluca Ivan, handbaliste care nu participă la Jocurile Olimpice din China, se vor antrena separat, punând accent pe pregătirea fizică, la stadionul din Zăvoi. Oana Manea, Clara Vădineanu, Iulia Puşcaşu şi Jeanina Luca, jucătoare care au participat la mondialele universitare, au primit din partea conducerii clubului încă o săptămână liber, în timp ce Adriana Ţăcălie, Elena Băbeanu şi Mihaela Teodorescu vor pleca împreună cu lotul naţional de tineret la Campionatul Mondial din Macedonia.
La reunirea lotului nu va fi prezent şi noul antrenor al chimistelor, Ivica Rimanic, cel care va sosi la Râmnicu Vâlcea la începutul lunii august. Până atunci, antrenamentele vor fi conduse de secundul de la Oltchim, Aurelian Roşca. Valeria Motogna Beşe a fost aleasă căpitan de colegele de la lotul naţional şi va avea onoarea de a purta drapelul delegaţiei României la Jocurile Olimpice din China, la deschiderea oficială a întrecerii.
S-au scos abonamentele la vânzare
Clubul Sportiv „Oltchim“ Râmnicu Vâlcea a pus în vânzare abonamentele cu rezervare de loc pentru sezonul competiţional 2008-2009. Acestea se pot procura de la Sala Sporturilor „Traian“, între orele 16.30 - 19.30, de luni până vineri, iar sâmbătă, între 9.00 şi 13.00. Faţă de sezonul trecut, preţul abonamentelor este ceva mai mare. Dacă anul trecut la sectoarele A, B şi C se vindea un abonament cu 200 de lei, în acest an costă 300 de lei. La sectoarele D şi E, preţul abonamentului va fi de 500 de lei, cu 200 de lei mai mult.
Cele mai scumpe abonamente vor fi în sectoarele O1 şi O2 (oficială), care ajung la 1