Cu mai mult timp in urma, un ziar german a catalogat Romania ca fiind tara cu cinci denumiri pentru mita. In articol s-a vorbit despre spaga, ciubuc, spert, bacsis si, evident, mita, autorii avand ca material documentar, printre alte surse, nenumaratele scandaluri de coruptie prezentate pe larg in presa de la noi. Cum era de asteptat, o asemenea constatare trista nu a fost amendata de nimeni, autoritatile de atunci (era prin 2004) nedorind sa combata in nici un fel analiza deloc favorabila tarii facuta de colegii germani.
S-a considerat, probabil, ca fenomenul incriminat in articol este unul auxiliar, lipsit de relevanta in peisajul preocuparilor avute de guvernanti si celelalte institutii in sarcina carora intra problemele generate de darea si primirea de mita. Mai mult ca sigur, atunci ca si acum, mita a fost vazuta ca un simplu ciubuc dat de un client frizerului. Adica sume mari de bani primite drept comision au avut aceeasi conotatie infractionala cu un leu bagat in buzunarul halatului imbracat de barbier. Astfel se explica de ce nici un demnitar acuzat de comiterea unor infractiuni nu a ajuns pana acum la inchisoare.
S-a vorbit de mita mai mult ca despre oricare fenomen social. Asta pentru ca spaga, sau cum vreti sa o denumiti, s-a manifestat pretutindeni. Sunt functionari care nu pot sa traiasca fara mita. Nu intri in tara pana nu dai "dreptul" vamesului. Nu poti sa-ti iei unele aprobari pana nu scoti banutul din buzunar. Comisioanele i-au facut pe unii demnitari milionari in euro. Fabrici intregi au fost vandute prin aranjamente conditionate de ciubucuri grase. Nici un metru de strada asfaltata nu s-a turnat pana nu s-a pus pe biroul unor primari plicul cu 30 la suta din valoarea contractului.
Pe ziaristii cotidianului german nu i-a interesat insa ce intra in halatul frizerului sau in buzunarul ospatarului, obicei ca
