Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tremonti, aproape de un transfer la Târgu Jiu

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 16 iulie 2008 ·

Echipa Pandurii doreşte să-l înregimenteze pe brazilianul Thiago Tremonti, demarând deja procedurile de transfer, gorjenii testând în aceste zile şi un fundaş central din Argentina.

Cei doi fotbalişti sud-americani care se află în probe la Pandurii Târgu Jiu nu au impresionat la primul antrenament sub comanda lui Eugen Neagoe. Brazilianul Thiago Tremonti, jucător cu referinţe foarte bune, a fost destul de reţinut, poate şi din cauza faptului că a evoluat cu ghete de împrumut. Compania aeriană care l-a transportat în România i-a rătăcit bagajele, iar Tremonti a fost nevoit să poarte ghete noi, care i-au făcut bătături. Chiar şi aşa, brazilianul a arătat că stăpâneşte cu uşurinţă balonul, antrenorul Neagoe luând hotărârea să-l transfere la Târgu Jiu.

„Thiago Tremonti este un jucător pe care vrem să-l transferăm. Sper ca în următoarele zile preşedintele Condescu să se înţeleagă cu clubul lui. Dacă lucrurile vor sta aşa, va semna în următoarele zile cu noi. În acest moment este o soluţie pentru Pandurii. Vom vedea în timpul campionatului dacă am făcut cea mai bună alegere. Nu poate nimeni să garanteze acum că va marca 15 goluri sau că va juca sau nu ca titular. Totuşi, este un jucător bun. A evoluat în campionatul Braziliei şi, în plus, este tânăr, are 23 de ani. După plecarea lui Iordache, aveam nevoie de un fotbalist pe postul lui“, a declarat Eugen Neagoe.

Începerea tratativelor cu jucătorul a fost confirmată şi de vicepreşedintele clubului Pandurii, Viorel Temelescu. „Ne-am cam înţeles cu jucătorul. Rămâne ca impresarul lui să se pună de acord cu clubul Uniao Sao Jao, unde este legitimat“, a precizat Temelescu. Acesta garantează că jucătorii pe care Pandurii îi va transfera sunt valoroşi. „Trebuie să avem încredere că vom face transferuri de nota 9. Nu vom mai lua pe oricine. Au fost în anii anteriori şi jucători mai puţin valoroşi pe la Panduri

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 5 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 6 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 7 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°