Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii doljeni, faultaţi de procuror

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 16 iulie 2008 ·

În ochii unui procuror, un individ care a făcut puşcărie pentru mai multe furturi calificate şi este cercetat de poliţie pentru alte jafuri nu reprezintă un pericol social şi nu ar trebui arestat.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Dolj a anunţat, printr-un comunicat de presă, că Viorel Coman, de 26 de ani, din Greceşti, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de arestare preventivă, dar procurorul de caz nu şi-a însuşit această propunere, fiind de părere că „învinuitul nu prezintă pericol social concret şi nu se impune măsura arestării“.

Potrivit IPJ Dolj, Viorel Coman a furat duminică o autoutilitară marca Ford Transit, ce aparţine unui craiovean, a condus-o pe drumurile publice fără a avea permis şi a abandonat-o în comuna Greceşti, însă nu înainte de a fura un DVD portabil din vehicul. Nu a apucat să vândă aparatul electronic deoarece a fost identificat şi prins în scurt timp de poliţişti. Cel în cauză, recidivist, eliberat condiţionat din închisoare, unde ar mai fi trebuit să stea 605 zile pentru comiterea unor infracţiuni de furt calificat, este cercetat şi pentru mai multe furturi în perioada iulie 2007 - mai 2008. Conform poliţiştilor doljeni, în perioada amintită, Viorel Coman ar fi intrat cu forţa în locuinţele unor cetăţeni din comuna Greceşti, jefuindu-i. „Suntem surprinşi că un individ care mai are de executat aproape doi ani de închisoare pentru alte infracţiuni, dar care fură în continuare nici măcar nu a fost prezentat instanţei de judecată“, a declarat comisar-şef Gheorghe Bică, şeful IPJ Dolj. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova nu a putut fi contactat. În ochii unui procuror, un individ care a făcut puşcărie pentru mai multe furturi calificate şi este cercetat de poliţie pentru alte jafuri nu reprezintă un pericol social şi nu ar trebui arestat.

Inspectoratul Jud

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Record de temperatură pentru luna mai, înregistrat în Emiratele Arabe Unite: 51,6 grade Celsius

News.ro acum o ora
Emiratele Arabe Unite au înregistrat vineri cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în luna mai, de la începutul evidenţelor în 2003 - 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Naţional (NCM), relatează AFP. Ţara deşertică s-a c

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum 2 ore
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Jandarmeria Capitalei anunță că nu a fost notificată în privința protestului din Piața Constituției, după îndemnul la mobilizare de pe TikTok

Gandul acum o ora
Jandarmeria Capitalei a anunțat sâmbătă, 24 mai, că nu a fost înștiințată cu privire la desfășurarea unui unei adunări publice în Piața Constituției, așa cum prevede legea, în contextul apariției pe platforma TikTok, a mai clipuri video de mobilizar

Simpozion Internațional la Facultatea de Teologie Ortodoxă a UAV

Arad24.net acum o ora
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit, la finele săptămânii, Simpozionul Internațional „Dogma de la Niceea și importanța mărturisirii ei în lumea actuală. Modele de mărturisitori: Sfinți

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 2 ore
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Platforma X a lui Elon Musk, NEFUNCȚIONALĂ pentru mii de utilizatori din SUA

Gandul acum 47 minute
O bună parte a utilizatorilor din Statele Unite a platformei X, deţinută de Elon Musk, a fost nefuncţională sâmbătă, potrivit site-ului de monitorizare a întreruperilor Downdetector.com, relatează Reuters. Peste 25.000 de incidente cu privire la fun

Un oraş pitoresc din Europa le cere turiştilor să nu mai fure piatra de pavaj de pe străzile sale istorice. „Lăsați frumuseţea intactă și pentru ceilalţi”

HotNews acum 48 minute
Când turiştii spun că ar vrea să ia cu ei acasă o bucăţică din locul lor preferat, uneori o spun puţin prea la propriu. Oraşul pitoresc Bruges, din Belgia, a făcut un apel către turişti să nu mai fure pietre de pavaj de pe străzile sale medievale re

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în mare parte din țară. Vremea se răcește accentuat

Libertatea acum 6 ore
Vremea se va răci accentuat și vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină în următoarele zile, anunță sâmbătă Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a emis un cod portocaliu, unul galben și o avertizare meteo de vreme rea.

F1: Lando Norris a stabilit un record şi va pleca din pole-position la Marele Premiu de la Monaco

News.ro acum o ora
Pilotul britanic Lando Norris (McLaren) a bătut sâmbătă recordul de viteză pe un tur la Monaco şi va pleca din pole position în cursa de duminică, la Marele Premiu al statului Monaco. Lando Norris a reuşit să întreacă recordul stabilit de compatriot

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/13°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

16°
sâm.

14°/22°
dum.

10°/14°
lun.

9°/11°
mar.

11°/12°
Constanta
acum

20°
sâm.

15°/22°
dum.

13°/19°
lun.

13°/14°
mar.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

11°/14°
dum.

9°/13°
lun.

8°/17°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/15°
dum.

8°/17°
lun.

8°/20°
mar.

10°/22°