- Cultural - nr. 138 / 16 Iulie, 2008

Asterisc Masa de lucru

Multi dintre noi au, cu siguranta, o imagine deformata despre "atelierul" de lucru al scriitorului, "atelier" de care nu beneficiaza, precum artistii plastici (unii dintre ei!), din fondul locativ public, cu chirii rezonabile. Desigur, e o umbra de invidie pentru acest privilegiu, compensat, partial, de existenta unor "case de creatie" ale Uniunii Scriitorilor, unde, daca ajungi, nu prea iti poti face timp de scris, pentru ca au grija ceilalti scriitori sa te deturneze in fel si chip. Adica, aceste "case de creatie" sunt mai degraba niste case de vacanta unde ajung scriitorii in concedii si unde au posibilitatea sa se intalneasca si sa stea la taclale cu alti scriitori, lucru de care putini scriitori mai au parte in hatisurile profesiunilor pe care le practica, pentru ca, din scris, prea putini scriitori ajung sa traiasca. Asadar, care ar fi idealul de "atelier" de lucru al unui scriitor? Unde isi scrie acesta textele sale care aspira la eternitate? Scriu ei in birouri somptuoase s-au in garsoniere ingramadite? Sunt ei singuri sau se izoleaza in linistea noptii, scapati de zgomotul si furia vietii cotidiene? Daca facem o scurta trecere in revista a unor case memoriale, putem ramane cu imaginea unei boierii a scrisului ("Scrisul e boierie", spunea parca N. Steinhardt). E un adevar in parte valabil pentru unii dintre scriitorii romani din alte veacuri. Scriitorul de azi nu prea poate sa faca "parada" de conditiile in care scrie. Citeam intr-o ancheta pe o astfel de tema cateva opinii ale unor scriitori care, cu putine exceptii, puneau in evidenta precaritatea conditiei de slujbas al scrisului. "Majoritatea autorilor romani impart camera de lucru cu copiii, pisicile sau consortii"- e una din asertiunile graitoarea pentru "portretul la zi al scriitorului roman contemporan". Asa ca ce