Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incendiu şi foc de armă la Vlăsineşti

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 16 iulie 2008 ·

Un poliţist din cadrul Postului de Poliţie Vlăsineşti, a fost sesizat telefonic despre izbucnirea unui incendiu la o locuinţă din satul Sîrbi, com. Vlăsineşti. Cu ocazia deplasării la faţa locului s-a constatat că locuinţa lui D. Gheorghe era cuprinsă de flăcări iar în apropiere ardeau mai multe stoguri cu furaje Pentru localizarea şi stingerea incendiului, acţionau pompierii militari.La un moment dat, între B. GHEORGHE, de 65 ani, B. GIGEL, de 36 ani, B. FLORENTIN, de 40 ani, pe de o parte şi S. FLORIN, de 26 ani, de cealaltă parte, toţi din localitatea Sîrbi, comuna Vlăsineşti, a izbucnit un scandal verbal, primii acuzându-l pe S. FLORIN că ar fi incendiat furajele, pe fondul unei mai vechi stări conflictuale. În aceste împrejurări, S. FLORIN, a luat din faeton o furcă şi s-a îndreptat către membrii familiei B., ameninţându-i cu acte de violenţă.           Pentru a preîntâmpina o eventuală vătămare corporală, agentul de poliţie care se afla la faţa locului i-a solicitat să renunţe la acţiunea agresivă, însă, întrucât S. FLORIN (aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi cunoscut cu un comportament violent), continua să ameninţe cu furca, poliţistul a scos pistolul din toc şi după efectuarea somaţiilor legale a executat un foc de avertisment în plan vertical, ceea ce l-a determinat pe agresor să renunţe la acţiunile sale.           La faţa locului se aflau primarul comunei şi mai mulţi cetăţeni din sat care au apreciat modul de intervenţie al agentului de poliţie care a prevenit astfel un eveniment mult mai grav.           În cauză se efectuează cercetări urmând ca în funcţie de rezultatul acestora să se dispună măsuri de sancţionare contravenţională pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.           Din primele verificări efectuate s-a constatat că incendiul s-a produs iniţial la locuinţa familiei B., unde au luat foc furaje ce erau depozitate în apropierea

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Un tânăr de 24 de ani a murit după ce s-a prăbușit cu un planor în apropiere de Caracal

Gandul acum 13 ore
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, un planor a căzut, sâmbătă, pe un câmp dintre localităţile Caracal şi Drăghiceni. Pilotul, un tânăr de 24 de ani, a fost declarat decedat Știre în curs de actualizare

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°