Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roma - Recensămîntul romilor cu "ajutor" de la Crucea Roşie şi carabinieri

Publicat in Jurnalul, miercuri 16 iulie 2008 ·

Prefectura Romei va începe astăzi un recensămînt al persoanelor de etnie romă din capitala Italiei, fără să recurgă însă la amprentări, anunţă ANSA. La identificarea celor aproximativ 10.000 de nomazi din taberele ilegale din Roma vor participa angajaţii Prefecturii, reprezentanţi ai Crucii Roşii, poliţişti şi carabinieri. Aceste echipe vor colecta date despre starea civilă a romilor, starea lor de sănătate (vaccinuri făcute şi eventuale maladii de care suferă) şi apoi îi vor fotografia pe nomazi.

Prefectura Romei va începe astăzi un recensămînt al persoanelor de etnie romă din capitala Italiei, fără să recurgă însă la amprentări, anunţă ANSA. La identificarea celor aproximativ 10.000 de nomazi din taberele ilegale din Roma vor participa angajaţii Prefecturii, reprezentanţi ai Crucii Roşii, poliţişti şi carabinieri. Aceste echipe vor colecta date despre starea civilă a romilor, starea lor de sănătate (vaccinuri făcute şi eventuale maladii de care suferă) şi apoi îi vor fotografia pe nomazi.

Potrivit AFP, datele vor fi strînse de Crucea Roşie într-o bază informatică ce va putea fi consultată doar cu autorizaţia magistraţilor.

Manifestările împotriva acţiunii de amprentare a romilor continuă în mai multe oraşe din Italia. Mai mult, trei experţi ai ONU au definit drept "discriminatoriu" planul de prelevare a amprentelor de la persoanele de etnie romă. "Ne arătăm îngrijorarea faţă de acţiunile, declaraţiile şi măsurile privitoare la comunitatea de romi şi imigranţi din Italia", se arată într-o declaraţie comună semnată de raportorul special al ONU pentru rasism, experta independentă pentru minorităţi şi raportorul special pentru drepturile minorităţilor.

UNDE DAI ŞI UNDE CRAPĂ. Preşedintele Traian Băsescu a anunţat luni seară că a discutat cu premierul italian Silvio Berlusconi despre situaţia românilor afl

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 8 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 8 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 7 ore
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 8 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 9 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

CFR Călători primește încă 12 trenuri electrice. Rutele pe care vor cicrula

Adevarul acum 27 minute
CFR Călători urmează să primească încă 12 trenuri electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, scrie Agerpres.

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 12 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rutte cere Alianţei Nord-Atlantice, la Comitetul Militar al NATO, să se pregătească de război

News.ro acum 10 ore
Secretarul general al NATO Mark Rutte cere Alianţei Nord-Atlantice să se pregătească de război şi să-şi înfrunte inamicii care încearcă să slăbească democraţia, relatează Euronews. ”Pentru a preveni războiul, trebuie să ne pregătim de (război): Este

Trump anunţă un acord între Israel şi Hamas în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza

News.ro acum 11 ore
Israelul şi Hamasul au încheiat miercuri un acord în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor, la 15 luni de la începutul conflictului, anunţă surse concordante şi Donald Trump, relatează AFP. Mişcarea isl

Vremea

București
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

2°/8°
Iasi
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°