Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ronaldinho, la AC Milan

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 16 iulie 2008 ·

Jucătorul brazilian al echipei FC Barcelona, Ronaldinho, va semna astăzi un contract cu AC Milan, anunţă site-ul clubului italian, citat de Reuters.

"AC Milan şi Barcelona au ajuns la o înţelegere de principiu asupra transferului fotbalistului", se anunţă într-un comunicat, postat ieri, de pe pagina de internet a clubului italian. "Jucătorul va ajunge mâine (astăzi) la Milano, unde va susţine examenul medical şi va semna contractul care îl va lega de AC Milan pâna la 30 iunie 2011", a adăugat clubul italian.

Valoarea transferului se ridică la 15 milioane de euro, plus 2.5 milioane de euro anual, dacă AC Milan se califică în Champions League, iar Ronaldinho va avea un salariu anual de 6.5 milioane de euro.

Ronaldinho a petrecut cinci ani pe Camp Nou, câştigând, cu echipa "blau-grana", două titluri de campion al Spaniei (2005, 2006) şi Champions League, în 2006. Coordonatorul de joc brazilian a fost numit FIFA World Player of the Year în 2004 şi 2005, dar forma slabă şi problemele medicale recente i-au grăbit despărţirea de clubul spaniol. În cele cinci sezoane petrecute la echipa din Catalunia, Ronaldinho a marcat 70 de goluri.

Mijlocaşul de 28 de ani a acceptat oferta lui AC Milan, ocupanta locului 5 în ultimul sezon al Serie A, refuzând un transfer în Anglia, la Manchester City.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

66,2% dintre români cred că Nicolae CEAUȘESCU a fost un lider bun. Semnal de alarmă tras de sociologul Remus Ștefureac

Gandul acum 17 minute
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism, care va fi publicată mâine, transmite dire

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 21 minute
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 3 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 4 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 4 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 4 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Electric Castle 2025 s-a încheiat. Începe pregătirea pentru Electric Castle 2026

HotNews acum 2 ore
A 11-a ediție a Electric Castle s-a încheiat după 5 zile memorabile care au transformat domeniul Banffy într-un spațiu al muzicii bune și distracției. Cu 289.000 de participanți din 15 țări, ediția din acest an marchează un pas important în istoria

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°