Erau vremuri in care Funar vopsea bancile Clujului in rosu, galben si albastru, in timp ce Tökés povestea oricui avea timp si chef sa-l asculte despre glorioasa zi in care maghiarii de pretutindeni se vor bucura iar de renasterea Ungariei Mari.
Niste tembeli vopsiti in patrioti de ocazie sau doar speriati de asemenea grozavie mai ca au luat armele in maini gata sa apere pamantul tarisoarei. S-au nascut atunci declaratii patriotarde in Parlament, lideri politici cu gura mare si chiar cateva stereotipuri legate de autonomia teritoriala. Rastimp, pe tacute, dar cu planuri clare si in deplina continuitate, Ungaria a avut grija sa inalte in maghiarime o altfel de reduta: a infipt banul in Harghita, Covasna si imprejurimi, adjudecandu-si, pe o perioada greu de estimat, suprematia financiara si, deci, decizionala.
Ne place sau nu, lucrurile asa stau si e greu de crezut ca in urmatoarele decenii mai poate fi echilibrata balanta pe care buzunarul etnicilor maghiari atarna astazi mult mai greu decat al romanasilor din zona.
Publicitate
Geaba se supara unii ca in regiunea Har-Cov nu cumperi azi nici paine daca nu stii maghiara, dupa cum fara ecou e ingrijorarea presedintelui fata de situatia copiilor maghiari care nu stiu o boaba de romana.
Acolo e, deja, o alta tara. Si asta, fara granite, tratate, rapturi teritoriale sau conflicte armate. In Har-Cov maghiarii si-au platit autonomia cu banul jos. La propriu. Pentru un pret corect, uneori ceva mai mare decat pretul pietei, romanii si-au strans calabalacul si s-au tot dus.
Maghiari din zona, dar si investitori puternici din patria lor mama s-au repezit sa investeasca, sa construiasca, sa-si adjudece teritorii, productie si servicii. Razboiul de recucerire a unui teritoriu pe care-si inchipuie ca l-au pierdut pe nedrept candva e foarte aproape de final. Granitele taril
