Privind spectrul partidelor politice care incep sa-si anunte programele electorale, incepem sa avem usoare ameteli. Spre pilda, "oferta de guvernare" PSD-PC este de o asemenea generozitate incat ne aduce aminte de propunerile politice ale nemuritorului Conu’ Leonida, admirat fara rezerve de soata lui, Efimita: "Sa nu se mai plateasca biruri si tot romanul sa prospere". "Ca mata, bibicule, mai rar!"
Deci: impozite mai putine, mii de kilometri de autostrazi, investitii in sanatate cat incape… in fine, este sigur ca "nu in primele 100 de zile, ci in primele 100 de ore" ale guvernarii noii coalitii (dl Mircea Geoana dixit) vor curge laptele si mierea pe raurile Romaniei. Partidul Social-Democrat si Partidul Conservator propun "nu o reforma, ci o revolutie" prin aceasta noua oferta de guvernare, a spus unul dintre fruntasii conservatori.
Bine ca am trait sa o vedem si pe asta, un partid conservator care propune o revolutie. si ce fel de revolutie! Una in cardasie cu o alta, revolutia social-democrata! Niciodata nu s-au pupat mai cu foc doua partide in Piata Independentei.
Totul porneste de la confuzia de termeni, de la acel nor de ceata artificiala pe care anumite formatiuni politice il pufaie in atmosfera in scopul vadit de-a incurca mintea romanului. Iata, de pilda, conceptul de "Partid Conservator", relativ recent (2004) substituit unui vag nume de "Partid Umanist Roman", prea putin comercializabil, se pare. Pai, sa nu te miri? Ce o fi avand de a face conceptul de "conservator" al partidului marilor proprietari agrari, al marilor intelectuali prudenti in fata modernitatii, care au fost conservatorii romani in secolul al nouasprezecelea, partidul lui P.P. Carp si al lui Eminescu (si care s-a prabusit, de altfel, dupa al doilea razboi mondial, nemaifacand fata modernizarii accelerate a Romaniei), cu partidul dlui Dan Voi
