Nu poate trece neobservat nici pentru un cetăţean apatic faptul că în aceste zile se discută mai mult ca de obicei despre starea Justiţiei din România. S-au pronunţat nu numai jurnaliştii şi politicienii în exerciţiu, ci şi persoane de mult dispărute din spaţiul public al ţării, cum ar fi, de exemplu, Monica Macovei

Nu poate trece neobservat nici pentru un cetăţean apatic faptul că în aceste zile se discută mai mult ca de obicei despre starea Justiţiei din România. S-au pronunţat nu numai jurnaliştii şi politicienii în exerciţiu, ci şi persoane de mult dispărute din spaţiul public al ţării, cum ar fi, de exemplu, Monica Macovei, resuscitată mediatic de o agenţie de ştiri a părintelui FNI, Sorin Ovidiu Vîntu, în semn de eternă recunoştinţă că fostul şi sinistrul ministru l-a salvat de la puşcărie.

Nu poate scăpa simplului cetăţean nici faptul că despre starea justiţiei se discută foarte critic, alături de Parlament, Justiţia fiind instituţia cea mai cotonogită din România de azi. Foarte bine că se discută despre starea Justiţiei. Foarte bine că se discută critic, chiar dacă uneori, ca în cazul lui Traian Băsescu, atacurile mărturisesc o înţelegere de tip dictatorial a Justiţiei.

Printre cele cîteva expresii marcante ale progresului realizat de o ţară pe drumul statului de drept se numără şi statornicirea unei justiţii profesionale şi independente.

Preocupîndu-ne de starea justiţiei, ne arătăm astfel preocuparea faţă de starea democraţiei din România. Numai că, aruncîndu-ne o privire, fie şi cu coada ochiului, la discuţiile din aceste zile, vom sesiza că:

1) Sporul de dezbatere a fost provocat de apropierea datei de 23 iulie 2008, cînd Comisia Europeană va prezenta Raportul de monitorizare a României.

În sine, un asemenea Raport e un fapt pozitiv. Nu strică să avem în analiza stării la care a ajuns Justiţia noastră şi punc