Mesajul a fost trimis. Multumesc!

79 de cursanti agricoli la Ernei

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 17 iulie 2008 ·

Situata pe Drumul National 15, la 10 kilometri de municipiul Targu-Mures, comuna Ernei isi continua procesul de dezvoltate, continuitatea parand sa fie cuvantul de ordine, reflectat de conducerea administratiei locale, care in mare parte a ramas la fel fata de mandatul anterior. Atestata documentar in anul 1322, comuna beneficiaza de conditii optime in ceea ce priveste dezvoltarea, in special datorita pozitiei geografice.

Terenuri nelucrate din cauza saraciei

Pricipala activitate raportata la procesul de dezvoltare a localitatii o reprezinta planurile si proiectele aflate in derulare privind dezvoltarea rurala. In aceasta privinta, conducerea primariei, alaturi de Oficiul Judetean de Consultanta Mures, a organizat cursuri de specialitate pentru producatorii agricoli din zona in domeniile crescatori de animale si a vegetatiei. Cursurile au insumat un numar de 480 de ore, pe perioada a trei luni, ele desfasurandu-se in trei locatii, Caluser, Ernei si Dumbravioara, cei 79 de cursanti avand varsta cuprinsa intre 18 si 81 de ani, decanul de varsta al cursului fiind Veres Beniam din localitatea Caluser.

Situatia agricola a comunei are mult de suferit in special datorita fortei de munca imbatranite precum si de slaba organizare a producatorilor agricoli. Din datele oferite de primaria Ernei, reiese faptul ca la nivelul comunei, in aceasta primavara doar 600 de persoane au depus cereri pentru subventiile la hectar, 30 pentru motorina, precum si 70 de cereri pentru subventiile la animale, cifre extrem de mici raportate la potentialul agricol al zonei, situatie reflectata si de starea terenurilor, foarte multe dintre acestea fiind nelucrate, in special in Sacareni si Caluser.

Daca in cazul agriculturii situatia se prezinta deficitar, activitatea culturala este bine structurata, prin deja traditionalul festival al berzelor, dar si prin manifestari cultu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, așteptată să își depună candidatura la BEC

HotNews acum 22 minute
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, urmează să-și depună, sâmbătă, dosarul de candidatură și lista de semnături la sediul Biroului Electoral Central (BEC) pentru a candida la alegerile prezidențiale de pe 4 mai. 18:15 Anamaria Gavrilă a ajuns la sediu

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 39 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 14 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 59 minute
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 44 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum o ora
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 5 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 3 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°