Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Stapanii de sclavi" de la Lovrin

Publicat in Timpolis, joi 17 iulie 2008 ·

Politistii de frontiera au anihilat o filiera de trafic de persoane, care opera pe relatia Romania - Irlanda. Trei persoane, membre ale aceleasi familii, au fost retinute si sunt cercetate pentru implicarea in trafic cu persoane.

Politistii de frontiera au efectuat, miercuri, mai multe perchezitii simultane la domiciliile unor persoane, din Lovrin, suspectate a fi implicate in trafic ilegal cu persoane. Trei persoane - tata, fiu si nepot -, au fost retinute, dupa ce la domiciliul acestora au fost descoperite un pistol cu bile metalice, un aparat cu electrosocuri, peste 20.000 de lei si mai multe inscrisuri. F. Remus, de 40 de ani, F. Sergiu, de 20 de ani, si F. Alexandru, de 19 ani, toti din Lovrin, au fost prezentati procurorilor D.I.I.C.O.T. Timisoara, fiind cercetati pentru savarsirea infractiunilor de initiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infractional organizat si trafic de persoane. "Daca li se va dovedi vinovatia, acestia risca pana la 15 ani inchisoare", spune agentul de politie Ciprian Gaic, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Timis.

Persoanele se aflau sub supravegherea politistilor de frontiera inca de anul trecut, cand oamenii legii obtinusera informatii ca in Lovrin un grup infractional organizat se ocupa cu traficul de persoane, pe relatia Romania - Irlanda. Coordonati de procuriori de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism Timisoara si avand sprijinul Serviciului Roman de Informatii, politistii de frontiera de la Biroul de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul Directiei de Frontiera Timisoara, au inceput cercetarile si au desfasurat, in toata aceasta perioada, activitati informativ-operative pentru probarea veridicitatii informatiilor, stabilind ca, timp de doi ani, in perioada 2006 - 2008, membrii grupului racolasera circa 100 d

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 44 minute
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum o ora
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 3 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum 2 ore
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum o ora
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 28 minute
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum 3 ore
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 13 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 14 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 3 ore
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°