Premierul Călin Popescu- Tăriceanu a anunţat ieri că i-a cerut ambasadorului italian la Bucureşti, Daniele Mancini, să transmită autorităţilor de la Roma că oficialii români sunt îngrijoraţi pentru deciziile privind amprentarea romilor, inclusiv a copiilor. Sursa: AFP Photo
„Nu putem accepta ca români să fie supuşi unor practici discriminatorii, care nu respectă demnitatea umană“, a precizat Tăriceanu, care a cerut miniştrilor justiţiei, externelor şi internelor să intensifice contactele cu oficialii italieni şi să facă publice demersurile. Intervenţia a primit un răspuns rapid din partea Ministerului de Externe italian.
Într-un comunicat citat de agenţia Ansa, acesta a apreciat că îngrijorarea guvernului român este cauzată de o cunoaştere incompletă a iniţiativelor legislative adoptate recent la Roma. Ministerul a precizat că măsurile de securitate nu sunt bazate pe criterii de naţionalitate şi a asigurat că Italia preţuieşte calităţile profesionale şi umane ale majorităţii românilor care locuiesc în Peninsulă.
Roma îndulceşte pastila
Pe fondul acuzaţiilor de discriminare, parlamentarii italieni au găsit, ieri, o metodă de a îndulci pastila - amprentarea tuturor italienilor, începând cu 2010, în vederea realizării noilor cărţi de identitate. Opoziţia a avertizat că măsura „nu atenuează gravitatea discrimină rii făcute la adresa copiilor romi“.
Ministrul de interne Roberto Maroni a declarat, de altfel, că intenţionează să continue amprentarea nomazilor şi a mai şi avertizat că va acţiona în instanţă persoanele care îl acuză de rasism. Roma a mai oferit o explicaţie pentru necesitatea amprentării minorilor - un plan de şcolarizare a tinerilor romi, care are nevoie de o evidenţă exactă. Ministrul educaţiei, Mariastella Gelmini, a subliniat că prelevarea amprentelor este doar o metodă de protecţie a copiil