Un ban în plus nu strică niciodată dacă eşti student, locuieşti la cămin şi trăieşti din banii trimişi de părinţi sau din bursă. Tinerii care dau meditaţii consideră că răbdarea
Un ban în plus nu strică niciodată dacă eşti student, locuieşti la cămin şi trăieşti din banii trimişi de părinţi sau din bursă. Tinerii care dau meditaţii consideră că răbdarea şi dedicaţia sunt două cuvinte-cheie ale acestui ,,job". ,,În general, o grupă de meditaţie este formată din două persoane. Un student are de obicei două sau trei astfel de grupe pe săptămână.
E convenabil", ne-a spus Simona F., una dintre studentele care fac bani de buzunar din meditaţii. Preţurile percepute de studenţi variază de obicei între 20 şi 50 de lei pentru o şedinţă de două ore. Suma este de regulă de două ori mai mică decât cea pe care o percepe un profesor.
Adriana M., studentă la matematică în ultimul an, dă meditaţii la elevii din gimnaziu, încă din anul I de facultate. ,,O bună perioadă de timp, meditaţiile au fost unica mea sursă de venit". Adriana spune că suma pe care o câştigă din meditaţii se ridică la 500-600 de lei lunar, suficient cât să-şi plătească căminul şi totodată să-şi asigure strictul necesar. ,,E convenabil să dai meditaţii. Mulţi colegi de-ai mei procedează astfel, în special pentru a face rost de bani pentru distracţie", a menţionat studenta.
Meditaţii pentru elevii din clasele primare
Cei mai mulţi clienţi ai studenţilor la limbi străine sunt elevii din clasele primare care vor să capete cunoştinţe suplimentare în domeniu. Preţul convenabil şi orele flexibile de meditaţii sunt atuurile pentru care părinţii îi preferă pe studenţi drept meditatori. Denisa V. este proaspăt absolventă a Facultăţii de Limbi Străine din Universitatea Bucureşti şi lucrează la o firmă în domeniul IT. ,,Încă din anul al doilea de facultate am dat meditaţii.
Clienţii m