Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul Renault Scenic Conquest

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 17 iulie 2008 ·

În monovolumul Renault Scenic Conquest poţi ascunde aproape orice, oriunde.

Seria Scenic Conquest vine să aducă un plus de culoare în oferta de monovolume Renault. Când spunem culoare nu ne gândim, desigur, la nuanţa specială Orange Cayenne, care poartă numele unui celebru SUV premium nemţesc.

Francezii au pregătit Conquestul pentru a face faţă concurenţ ei cu mult mai îndrăgitele (de cei în căutare de spaţiu) SUVuri. Garda la sol a fost mărită (cu doi centimetri), iar părţile inferioare ale caroseriei au fost îmbrăcate în apărătoare de plastic. Ansamblul aminteşte de defunctul Scenic RX4, un monovolum 4x4.

De data aceasta, tracţiunea integrală nu este prezentă, dar transformările punctate anterior chiar permit maşinii să se descurce în teren greu. Chiar în zilele efectuării testului, strada pe care locuiesc a fost distrusă pentru schimbarea unor racorduri de canalizare, iar Conquestul nu a avut nicio problemă să depăşească nişte gropi teribile.

Dieselul de 1.9 litri asigură un cuplu consistent de la turaţii mici, lucru care garantează o lejeritate sporită în traficul urban.

Unul dintre marile atuuri ale Conquestului este prezenţa unui număr incredibil de spaţii de depozitare, în aproape toate locurile în care te aştepţi să le găseşti, dar şi în destule în care nici nu te-ai gândi să le descoperi - în bord, sub bord, sub scaune, în scaune, sub podea, în cotiera culisabilă etc.

Dotări din belşug

Numărul „infinit“ de spaţii utile de depozitare e concurat cu oarecare succes de cel al dotărilor. Scenic, unul dintre numeroasele modele Renault notate de-a lungul timpului cu cinci stele la testul de siguranţă a pasagerilor Euro NCAP, deţine o baterie completă de airbaguri.

Sistemele ABS şi AFU se asigură că maşina se va opri în siguranţă chiar şi în situaţ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 13 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°