Pornind de la "cazul Corneanu" despre care am scris acum o saptamana (intr-un articol trimis redactiei inainte de sedinta Sf. Sinod) putem vorbi, parafrazandu-l pe Noica, despre un sentiment romanesc al inadecvarii... Pentru ca mai toata lumea care a vorbit despre impartasirea inadecvata a mitropolitului Timisoarei cu greco-catolicii a reactionat de o maniera inadecvata.

Pe de o parte, cei care i-au luat apararea, au facut-o cu argumente de ordin sentimentalist ori au incadrat, de-a dreptul ridicol, gestul mitropolitului in cutiuta corectitudinii politice. De cealalta parte, au navalit o sumedenie de activisti ai ortodoxiei care l-au acuzat grabit pe IPS Corneanu de "eretic" si "apostat". Rari au fost cei care au discutat neinfierbantat si calm situatia creata. Fiindca foarte putini sunt cei care au cunostintele teologice si, mai ales, maturitatea spirituala care sa-i situeze in postura de a surprinde crestinismul in intreaga sa dinamica (nicidecum subsemnatul). Faptul ca pana si astazi catolicii sunt acuzati drept eretici de talibanii ortodoxiei care isi imagineaza ca au monopolul pe Iisus este una dintre dovezi. Discursul identitar al celor mai multi fundamentalisti se bazeaza fie pe argumente nationaliste, confundand filetismul cu soliditatea credintei, fie pe rostirile unor Sf. Parinti care trebuie lecturate intr-un anume context istoric. Activistii nu vor fi niciodata capabili sa recunoasca dinamica crestinismului.

Evident, ecumenismul nu poate fi promovat cu argumente de natura folclorica, in pofida chiar a particularitatilor unei regiuni precum Banatul unde s-a reusit o convietuire pasnica intre confesiuni. Argumentele ecleziologice si dogmatice sunt obligatorii – este si motivul pentru care Sf. Sinod al BOR a condamnat clar gestul mitropolitului Corneanu. Ecumenismul este o problema de stricta maturizare spirituala, ceea ce presupu