Trupa „Kumm“ va susţine, în această lună, trei concerte pe litoral. Primii care vor beneficia de un show marca „Kumm“ sînt vamaioţii. Băieţii sînt aşteptaţi să cînte, la acest sfîrşit de săptămînă, vineri, de la ora 22.00, pe terasa Papa la Şoni din Vama Veche. Peste două zile, fanii se pot întîlni cu trupa clujeană şi la „Galele studenţeşti“ de la Costineşti, unde va susţine două recitaluri, pe 19 şi, respectiv, 22 iulie, de la ora 20.00. Vara se anunţă bogată în concerte pentru cei şase membri ai trupei. Pe 24 iulie, fanii îi pot asculta pe scena festivalului „Peninsula” de la Tîrgu Mureş, iar pe 16 august, cu sprijinul Institutului Cultural Român, vor participa la prestigiosul festival de la Sziget, Ungaria. Pe 28 august, „Kumm“ va reveni în Vamă, la Papa la Şoni. Anul trecut, trupa Kumm a împlinit 10 ani de activitate. Concertul de la Opera Naţională din Bucureşti, care a marcat momentul aniversar, a fost considerat unul dintre cele mai remarcabile evenimente ale anului. În 2007, „Kumm“ a susţinut peste 60 de concerte în România, Germania şi Ungaria. „Kumm“ îi are în componenţă pe Cătălin Mocan (voce), Mihai Iordache (sax), Eugen Nuţescu (chitară, voce, muzicuţă), Kovács András (keyboards), Utu Pascu (bas) şi Csergő Dominic (tobe). De-a lungul timpului, trupa a scos albumele: „Moonsweat March“ (2000), „Confuzz“ (2002), „Angels & Clowns“ (2005), „Different Parties“ (2006) şi „Lo-Fi Poetry“ (2007).
Autori: A.B.
Trupa „Kumm“ va susţine, în această lună, trei concerte pe litoral. Primii care vor beneficia de un show marca „Kumm“ sînt vamaioţii. Băieţii sînt aşteptaţi să cînte, la acest sfîrşit de săptămînă, vineri, de la ora 22.00, pe terasa Papa la Şoni din Vama Veche. Peste două zile, fanii se pot întîlni cu trupa clujeană şi la „Galele studenţeşti“ de la Costineşti, unde va susţine două recitaluri, pe 19 şi, respectiv, 22 iulie, de la ora 20.00.