Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Flocea" a început curaţenia de vară

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 17 iulie 2008 ·

Astazi, din tabăra managerului Florin Marin a plecat şi Purică. Fotbalistul, considerat de şefii Ceahlăului pe final de carieră, nu disperă şi crede că-şi poate găsi un alt angajament, la nivelul ligii secunde. "Am încercat să-l integrăm în noua noastră formaţie. Dar am considerat, totodată, că avem destule resurse tinere, care să-i poată prelua locul şi sarcinile ce-i reveneau", a explicat, preşedintele Măstăcăneanu, despărţirea de Marian Purică. Marian Purică este al doilea jucător care a părăsit, în această săptămînă, locaţia cantonamentului formaţiei Ceahlăul Piatra Neamţ, cartier general stabilit încă de marţi la Tîrgu Neamţ. "Lăsaţi-mă, căci şi-aşa sunt mîhnit pentru ce mi s-a întîmplat. Nu vă supăraţi, dar nu pot comenta în nici un fel", a sunat, astazi dimineaţă, refuzul mijlocaşului de bandă. Marian Purică a revenit la Piatra Neamţ, iar ieri aintrat în biroul şefilor pentru a-şi cunoaşte următoarea destinaţie. "Mai am încă un an de contract cu Ceahlăul. M-am întors cu gînduri mari, pentru că nu mi-am spus ultimul cuvînt la echipa unde am cunoscut performanţa adevărată, formaţia cea mai îndrăgită de mine. Dacă nu voi fi la nivelul eşalonului secund şi nu voi fipăstrat aici în lot nu va fi nici o problemă. Mai sunt încă două grupări interesate de mine", declarase "Puri-gol", acum două săptămîni, la revenirea în curtea Borzogheanului. "Purică este, în opinia noastră, un jucător aflat pe final de carieră. Noi am încercat să-l integrăm în noua noastră formaţie. Dar am considerat, totodată, că avem destule resurse tinere, care să-i poată prelua locul şi sarcinile ce-i reveneau acestui jucător. Oricum, o să încercăm să căutăm o altă echipă, unde să-l transferăm pe Purică", a încheiat şeful Consiliului de Administraţie al FC Ceahlăul. Astazi, din tabăra managerului Florin Marin a plecat şi Purică. Fotbalistul, considerat de şefii Ceahlăului pe final de carieră, nu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum 44 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum 54 minute
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum o ora
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 3 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

MAE Atenționare de călătorie - Indonezia. O nouă erupție vulcanică afectează insulele Flores și Bali

Ziua Constanta acum 50 minute
O nouă erupție a vulcanului Lewotobi Laki-laki din provincia Nusa Tenggara de Est a avut loc luni, 7 iulie 2025, autoritățiile interzicând accesul terestru pe o arie cu o rază de 7 km de la vârful vulcanulu. În acest context, Ministerul Afacerilor E

Angajații din administrația fiscală și financiară protestează în fața Ministerului Finanțelor

Mediafax acum 44 minute
„Protestul exprimă nemulțumirile legitime ale lucrătorilor din administrația fiscală și financiară, dar și ale altor categorii de bugetari care se confruntă cu lipsa dialogului social real și nerespectarea drepturilor profesionale și salariale”, tra

Traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni reluat pe ambele fire! Anunțul CFR SA

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 08:23, traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni a fost reluat în condiții normale, cu tracțiune electrică și pe firul 2. CFR reamintește faptul că în cursul zilei de ieri

Percheziții la o grupare care ar fi prejudiciat autoritățile britanice cu un milion de lire sterline

Mediafax acum 2 ore
Potrivit IGPR, în anul 2024, în urma sesizării din oficiu a polițiștilor, a fost înregistrat un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces

PSG – Real Madrid 4-0. Francezii joacă finala Cupei Mondiale a Cluburilor cu Chelsea. „Un club francez capabil să câștige toate trofeele”

Gandul acum 2 ore
PSG va juca finala Cupei Mondiale a Cluburilor, după ce a învins Real Madrid, scor 4-0. Au marcat F. Ruiz 6, 24, Dembele 9 și G. Ramos 88. A fost ultimul meci al lui Luka Modric la Real Madrid, care după 13 ani la echipa spaniolă va pleca la AC Mila

Moțiune de cenzură în Parlamentul European pentru Ursula von der Leyen. Care este nemulțumirea politicienilor

Mediafax acum 2 ore
Von der Leyen este așteptată să treacă fără dificultăți de votul de joi privind moțiunea de cenzură, deși aceasta ar putea duce la căderea Comisiei pe care o conduce. Deși supraviețuirea sa este considerată aproape sigură, dezbaterea din jurul moțiu

Vremea

București
acum

23°
joi

14°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

23°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°