Franco Frattini este din nou in dialog epistolar cu autoritatile romane. Dupa scrisori adresate in calitate de comisar european pe justitie, in urma cu doi ani, in care sustinea Agentia Nationala de Integritate, de aceasta data Frattini ii raspunde ministrului roman de externe, Lazar Comanescu, pe tema amprentarii romilor, in calitate de sef al diplomatiei italiene.
Continutul scrisorii, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, se inscrie in retorica autoritatilor italiene din ultima vreme in dialogul cu autoritatile de la Bucuresti. Frattini asigura ca Guvernul de la Roma "are in vedere sa actioneze in absoluta concordanta cu dreptul comunitar, atat in ce priveste lupta impotriva discriminarii, cat si in ce priveste protejarea datelor personale".
Ministrul italian de externe ii raspunde astfel sefului diplomatiei romane, care i-a adresat o scrisoare in 2 iulie 2008, cu privire la amprentarea romilor nomazi din regiunile Lazio, Calabria si Campania.
Potrivit comunicatului MAE, Franco Frattini a subliniat ca guvernul Berlusconi "nu vrea o catalogare sau crearea unei baze de date, ci un recensamant al rezidentilor din acele tabere, printre care figureaza si cetateni italieni si cetateni din tari extra-comunitare, deseori fara documente de identitate".
Fostul comisar european pe justitie este acum membru al unui guvern care a decis amprentarea romilor din taberele de la periferiile oraselor italiene, inclusiv a minorilor, decizie care a suscitat ample prosteste ale autoritatilor, ONG-urile si mass media din Romania, dar si ale institutiilor internationale, precum UNICEF sau ONU. Mai mult, Parlamentul European a adoptat o rezolutie prin care ii cere guvernului Berlusconi sa renunte la o astfel de decizie discriminatorie, care incalca drepturile omului. Comisia Europeana la randul sau a cerut autoritailor italiene u