Criza financiara internationala, pe de o parte, si cresterea preturilor la materii prime, incepand cu petrolul si cerealele, pe de alta parte, sunt factorii care modifica fundamental si de durata configuratia economiei mondiale. Intre efectele imediate se detaseaza iesirea din ciclul mondial de crestere fara inflatie si riscul de a intra intr-unul dominat de o noua spirala inflationista.
In acest context, pe care l-am discutat intr-un precedent articol, tara noastra se vede lipsita de un ingredient foarte util in mixul sau de politici economice: importul de dezinflatie. El s-a manifestat atat ca urmare a inflatiei scazute in tarile Uniunii Europene, cat si prin aprecierea in termeni nominali a leului, favorizata de intrarile masive de capital. Niciunul din acesti factori nu mai exista: in zona euro, inflatia a trecut de 4% anual luna trecuta, indeosebi sub presiunea cresterii fara precedent a pretului petrolului; cu alte cuvinte, este de asteptat ca nivelul-tinta pentru a accede in zona euro sa fie sub nivelul mediu de acum al inflatiei din tarile membre. Nici aprecierea in continuare a leului in termeni nominali nu mai pare o optiune valabila: intai, pentru ca resursele interne pentru a sustine - prin cresterea productivitatii muncii - un asemenea trend par a fi epuizate, fara masuri serioase de restructurare economica. Apoi, pentru ca nici intrarile de capital nu mai sunt ce au fost inainte de criza de pe piata financiara internationala.
Cu alte cuvinte, reducerea in continuare a ratei inflatiei in tara noastra va trebui sa se bazeze aproape exclusiv pe politici interne adecvate. Ce ar insemna asta? Ingredientele clasice sunt politici monetare si fiscale restrictive, pentru a comprima cererea agregata interna. Astfel s-ar putea ajunge la o "aterizare lina", dupa ani de crestere rapida, dar nesustenabila, bazata pe consum intern si deficit extern.
