Medicii specialişti de la Centrul de Diagnostic şi Tratament Cluj deschid cabinete individuale în spaţii pe care le pot folosi gratuit Medicii specialişti de la Centrul Clinic de
Medicii specialişti de la Centrul de Diagnostic şi Tratament Cluj deschid cabinete individuale în spaţii pe care le pot folosi gratuit
Medicii specialişti de la Centrul Clinic de Diagnostic şi Tratament din Cluj (CCDT) urmează să preia cabinetele în care profesează şi le pot privatiza.
Preluarea cabinetelor se face prin comodat sau cumpărare, ca urmare a unui ordin al ministrului sănătăţii publice, de reorganizare a instituţiei. Ordinul prevede preluarea cabinetelor de către medicii specialişti, fără aparatură şi mobilier, cu achitarea datoriilor , de circa 1,3 milioane de lei.
"Dacă angajaţii vor fi de acord, va fi efectuat un inventar, iar aparatura va fi preluată de Spitalul Judeţean", ne-a declarat Nicolae Deleanu, directorul Autorităţii de Sănătate Publică Cluj (ASP).
Cabinetele nu se închid
Nicolae Deleanu a mai precizat că inventarul ar putea fi efectuat prin rotaţie, pentru a nu perturba activitatea tuturor cabinetelor. "Depinde de ceea ce vor decide medicii, dacă şi când va fi demarată preluarea", ne-a spus şeful ASP. Nu toţi angajaţii doresc reorganizarea centrului medical, preluarea datoriilor este exclusă de către angajaţi, iar cu aparatura sunt încă multe de discutat. Pentru cetăţeni, nu vor fi diferenţe majore. "După ce medicii vor prelua cabinetele, vor avea servicii contractuale cu Casa Judeţeană de Sănătate", ne-a mai spus Deleanu.
Reformă cu executorul judecătoresc
Medicii grupaţi în Asociaţia Profesională a Medicilor Specialişti Transilvani nu sunt încântaţi de prevederile ordinului ministrului. Ei au obţinut recent o decizie irevocabilă în justiţie, care obligă MSP la reorganizarea instituţiei, însă fără preluarea dat