Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În apărarea lui Mihai Roman şi a dreptăţii!

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 17 iulie 2008 ·

Într-un interviu acordat recent, antrenorul echipei FC Braşov, Răzvan Lucescu, vorbeşte foarte calculat şi prudent despre obiectivele echipei sale, aducând în discuţie următorul argument: „Nu trebuie uitat însă că avem în lot jucători care nu cu mult timp în urmă retrogradau din Liga a doua în a treia”. Este vorba de fapt de un singur jucător, Mihai Roman, care la finele sezonului 2006-2007 a retrogradat cu Cetatea Suceava în Liga a III-a. Roman a fost de departe cel mai bun jucător al moldovenilor, fiind dorit la finele acelui sezon în prima ligă de echipe precum FC Vaslui sau Poli Iaşi, însă el a ales Braşovul. Evoluţia tânărului jucător la echipa de la poalele Tâmpei a fost una constant bună. Chiar Lucescu jr. recunoştea la finalul sezonului că absenţa lui Roman din teren din cauza unei accidentări s-a resimţit foarte mult în jocul echipei, ex-suceveanul fiind un factor mobilizator în evoluţia echipei, asta deşi are doar 24 de ani.

2151 de prezenţe

în prima ligă!

Dacă asupra factorilor care „trag în jos” echipa ne-am lămurit, să aruncăm o privire asupra numărului de jucători cu experienţă în prima ligă, să vedem în câte partide au evoluat şi pe la ce echipe au jucat. Statistica ne arată că din lotul de 25 de jucători, 18 au evoluat în prima ligă (15 în cea românească, trei în prima ligă portugheză şi unul în prima ligă cipriotă).

FC Braşov dispune de patru jucători străini. Portughezul Rui Duarte, adus de la Estrela Amadora, a evoluat în 67 de partide în prima ligă portgheză, înfruntând an de an echipe de top la nivel european cum sunt Sporting şi Benfica Lisabona sau FC Porto. Un alt fundaş care a evoluat în Portugalia, de data aceasta brazilian, Ezequias are 136 de partide în Superliga portugheză, fiind component al echipei FC Porto. La nivelul liniei mediene, îi găsim pe portughezul Paulo Adriano (Academica şi Guimaraes), jucăto

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu, despre anunţul lui Antonescu privind suspendarea de la candidatura la prezidenţiale: Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta, am avea expuse moaştele "sfântului" USL”

News.ro acum 4 ore
Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale,

UPDATE - Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025/ Ce spun Nicuşor Dan, Daniel Funeriu şi USR

News.ro acum 4 ore
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegeri

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 6 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 9 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, anunţă că va demisiona „în următoarele zile”

News.ro acum 6 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 10 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Un corespondent de război rus a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei, anunță Izvestia

HotNews acum 5 ore
Cotidianul rus Izvestia a anunțat sâmbătă că unul dintre reporterii săi a fost ucis de un atac cu dronă în apropierea orașului Donețk din estul Ucrainei, relatează Reuters. „Armata ucraineană a lansat un atac cu dronă asupra unei mașini civile care

Moscova amenință Kievul cu represalii după lansarea de rachete ATACMS furnizate de SUA

HotNews acum 13 ore
Rusia a promis sâmbătă „represalii” Ucrainei, după ce aceasta a lansat cu o zi înainte rachete americane ATACMS, un tip de atac prezentat de Kremlin drept o linie roşie în conflict, potrivit AFP. „Aceste acţiuni ale regimului de la Kiev, care este s

Reparaţiile la Podul Giurgiu-Ruse vor fi reluate pe partea bulgară de săptămâna viitoare

HotNews acum 12 ore
Autorităţile bulgare vor relua, din 8 ianuarie, lucrările de reparaţie capitală la Podul Giurgiu-Ruse, anunţă Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) într-o atenţionare de călătorie. Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de MAE, lucrările

FOTO Demisie la The Washington Post, după ce ziarul a respins o caricatură cu patronul Jeff Bezos în genunchi în fața lui Trump, oferindu-i un sac de bani

HotNews acum 6 ore
Caricaturista Ann Telnaes a publicaţiei americane The Washington Post (WP) a demisionat de la acest ziar după ce conducerea i-a respins o caricatură prin care sugera că patronul cotidianului, Jeff Bezos, încearcă „să obţină favoruri din partea lui D

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/6°
mar.

4°/8°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

-2°/7°
mar.

2°/9°
mie.

4°/14°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/-0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

2°/10°
mar.

5°/12°
mie.

6°/11°