Italia şi România, două din moştenitoarele Imperiului Roman, nu reuşesc să găsească o soluţie la problema ţigănească sub mandatul Împăraţilor Traian şi Silvio. Undeva, pe fundal, Călin Anton dansează tarantele.
Problema taberelor de ţigani nomazi de la periferia oraşelor italiene e un eşec usturător al politicilor europene de integrare a minorităţilor. În acest efort eşuat, România joacă din păcate un rol important, prin neglijarea eforturilor interne de integrare socială a ţiganilor. Singura consolare e faptul că nici alte ţări infinit mai răsărite decît noi, şi am numit aici Italia, nu sînt capabile să ia aceleaşi măsuri interne pentru rezolvarea problemei. România are o Strategie de Securitate Naţională, în care se menţionează faptul că sărăcia extremă este unul din pericolele interne majore. Enclavizarea şi izolarea pe criterii etnice sînt chestiuni la fel de periculoase pentru securitatea naţională. Imaginea unei ţări este şi ea o componentă importantă a conceptului de securitate atunci cînd atingerea gravă a acesteia afectează interesele politice şi economice ale ţării noastre. Cu teoria stăm bine. Practica, în schimb, ne omoară.
Greşelile italienilor şi inabilitatea lor internă vor fi dezbătute în ţara lor. Pe noi ne interesează însă acţiunile sau mai degrabă lipsa acestora din partea statului român.
În urma presiunilor şi luărilor de poziţie din Parlamentul European, guvernul italian a decis lansarea operaţiunii de recensămînt al străinilor din Peninsulă, renunţînd pe ultima sută la nefasta idee a amprentării. Il Duce Berlusconi, ca orice şmecheraş care a mai avut probleme cu legea, cînd vede că e groasă cu autorităţile europene, se repliază. Cu alte cuvinte, dacă lui Don Silvio îi arăţi pulanul european cu 27 de steluţe, are brusc o admiraţie nătîngă pentru lege.
De atîţia ani, ţiganii săraci şi izolaţi în ghetourile u
