Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transportatorii - rechin, luaţi în vizor

Publicat in GAZETA de SUD, joi 17 iulie 2008 ·

Mai multe persoane care efectuează transporturi de persoane fără autorizaţie au primit sancţiuni în urma unei acţiuni de control a Poliţiei Rutiere, Registrului Auto şi a Asociaţiei Rutiere Române din Dolj. Acţiunea s-a desfăşurat timp de trei zile, în perioada 14-16 iulie, fiind date 45 de amenzi, a căror valoare totală se ridică la 7.650 de lei. Şase certificate de înmatriculare au fost reţinute şi un permis auto a fost suspendat. Din informaţiile pe care le deţine Poliţia Rutieră din Craiova, sunt aproximativ 200 de persoane care efectuează curse de transport de persoane la negru, iar activitatea acestora a nemulţumit transportatorii. Acest lucru, pe lângă faptul că acest tip de activitate este incriminat de Codul Penal, a condus la semnarea unui protocol de colaborare între poliţie, RAR şi ARR Dolj, până la sfârşitului anului 2008. Protocolul prevede creşterea numărului de controale, în scopul descurajării transportului de persoane de tip „pirat“. Mai multe persoane care efectuează transporturi de persoane fără autorizaţie au primit sancţiuni în urma unei acţiuni de control a Poliţiei Rutiere, Registrului Auto şi a Asociaţiei Rutiere Române din Dolj. Acţiunea s-a desfăşurat timp de trei zile, în perioada 14-16 iulie, fiind date 45 de amenzi, a căror valoare totală se ridică la 7.650 de lei. Şase certificate de înmatriculare au fost reţinute şi un permis auto a fost suspendat. Din informaţiile pe care le deţine Poliţia Rutieră din Craiova, sunt aproximativ 200 de persoane care efectuează curse de transport de persoane la negru, iar activitatea acestora a nemulţumit transportatorii. Acest lucru, pe lângă faptul că acest tip de activitate este incriminat de Codul Penal, a condus la semnarea unui protocol de colaborare între poliţie, RAR şi ARR Dolj, până la sfârşitului anului 2008. Protocolul prevede creşterea numărului de controale, în scopul descurajării transport

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum o ora
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Jandarmeria Capitalei anunță că nu a fost notificată în privința protestului din Piața Constituției, după îndemnul la mobilizare de pe TikTok

Gandul acum 54 minute
Jandarmeria Capitalei a anunțat sâmbătă, 24 mai, că nu a fost înștiințată cu privire la desfășurarea unui unei adunări publice în Piața Constituției, așa cum prevede legea, în contextul apariției pe platforma TikTok, a mai clipuri video de mobilizar

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 2 ore
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

F1: Lando Norris a stabilit un record şi va pleca din pole-position la Marele Premiu de la Monaco

News.ro acum 40 minute
Pilotul britanic Lando Norris (McLaren) a bătut sâmbătă recordul de viteză pe un tur la Monaco şi va pleca din pole position în cursa de duminică, la Marele Premiu al statului Monaco. Lando Norris a reuşit să întreacă recordul stabilit de compatriot

Record de temperatură pentru luna mai, înregistrat în Emiratele Arabe Unite: 51,6 grade Celsius

News.ro acum o ora
Emiratele Arabe Unite au înregistrat vineri cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în luna mai, de la începutul evidenţelor în 2003 - 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Naţional (NCM), relatează AFP. Ţara deşertică s-a c

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în mare parte din țară. Vremea se răcește accentuat

Libertatea acum 6 ore
Vremea se va răci accentuat și vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină în următoarele zile, anunță sâmbătă Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a emis un cod portocaliu, unul galben și o avertizare meteo de vreme rea.

Armata israeliană, acuzată că a folosit sistematic palestinieni ca scuturi umane. În ce constă „protocolul țânțarilor”

HotNews acum o ora
Mai mulți civili din Gaza susțin că au fost folosiți de militari israelieni ca scuturi umane, fiind trimiși în case sau tuneluri să se asigure că nu sunt ocupate de militanți Hamas. Informațiile sunt confirmate inclusiv de către militari israelieni,

Nicușor Dan începe marți negocierile pentru formarea noului guvern

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, anunță că marți va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menționând că îl dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt „patru partide la masă, plus minoritățile” și va fi o di

Mihai Fifor (PSD): Reveniţi-vă, zmeilor de la USR. Nicuşor Dan nu înseamnă USR redivivus, înseamnă soluţia de moment. Hai la negocieri, poate ne convingeţi că meritaţi efortul

HotNews acum 2 ore
Deputatul PSD Mihai Fifor îi critică sâmbătă pe cei de la USR, cărora le cere „să îşi revină şi să accepte realitatea”, şi anume că Nicuşor Dan nu înseamnă USR redivivus, ci înseamnă soluţia de moment la spaima uriaşă a românilor faţă de tot ce pute

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/20°
dum.

11°/13°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

17°
sâm.

14°/22°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
mar.

11°/12°
Constanta
acum

20°
sâm.

15°/22°
dum.

13°/19°
lun.

13°/14°
mar.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/13°
lun.

8°/17°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/15°
dum.

8°/17°
lun.

8°/20°
mar.

10°/22°