Cine a contribuit la ceea ce risca sa se numeasca falimentul C.F.R.-ului? Contributia si-o impart, e drept nu in cote egale, prietenii celor in ale caror maini au stat soarta si fondurile companiei si, intr-o masura mai mica, "nasii". Nasii trenurilor romanesti. Raportand ciupeala ultimilor la tunurile date prin intermediul si cu acordul sefilor, vi se va parea deplasata alaturarea celor doua categorii, in acest context. Si, totusi, unora dintre nasi trebuie sa le multumim pentru ca, nu numai ca ne-au oferit posibilitatea de a merge la jumatate sau la sfert de pret cu trenul, dar pe viitor ne ofera si alternativa de a intra in legenda ca Badea Cartan. Faptul ca nasii nu si-au onorat cotizatia catre societatea oficial remuneratoare, respectiv C.F.R.-ul, considerand ca, fiind stapani pe tren, au dreptul sa faca incasare directa (in jargon judiciar, luare de mita) a dus la desfiintarea multor trenuri. Considerate nerentabile. Adica, fara calatori...
In competitie cu acestia, la jecmanit bugetul public din contul C.F.R.-ului, au intrat - cu sanse superioare indiscutabile si prestabilite - prietenii "trezorierilor" institutiei. Nu a contat ca erau nulitati in materie de afaceri, nici ca unii aveau sereleul in garsoniere de 15 mp din blocuri muncitoresti, nu a contat ca si-au infiintat firmele cu doua zile inainte ca C.F.R.-ul sa anunte o licitatie care arunca in joc sume de la noua cifre in sus. Nu era nimic dubios, nu era nimic de obiectat. Iar perfuzia cu bani era fixata la vena lor in regim de urgenta.
Daca in perioada "de aur" a C.F.R.-ului - de epoca Necolaiciuc vorbim, pentru cei care au uitat de el de cand nimeni, nici macar anchetatorii nu mai stiu nimic, asteptandu-l cu un kilometru liniar de dosare penale -, institutia isi permitea sa cumpere sisteme de eliberat bilete in valoare de milioane de euro, barci si veste de salvare (da, ati cititi bine)
