Din cite se vehicula in anii 2004 in culise politichiei romanesti, Traian Basescu avea de gind s-o pregateasca drept succesor al sau la presedintia Romaniei dupa expirarea celui de-al doilea mandat al sau. Zvonul pare de-a dreptul fantasmagoric. Daca, intr-adevar, dupa cum afirma comentatorii nostri politici, mutarea Oprescu e opera presedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, atunci avem de-a face cu o mutare geniala; aceasta era singura cale pentru ca PSD-ul sa cistige Primaria capitalei. Nu exista nici o alta posibilitate. Cu un candidat pe fata, partidul lui Geoana, in ciuda nemultumirii (daca nu chiar antipatiei) crescinde pe care o au bucurestenii fata de "guvernarea" de dreapta, Blaga ar fi cistigat lejer alegerile. Daca succesul lui Oprescu e opera hazardului, atunci ar trebui sa aplaudam hazardul, care, printr-o miscare neasteptata, a reechilibrat asezarea fortelor pe esicherul nostru politic. Cistigind capitala, PDL-ul si-ar fi spulberat anticipat adversarii la alegerile parlamentare din toamna, cind, prin semnalul transmis electoratului, ar fi putut cistiga un procent suficient de mare pentru a guverna de unul singur. Ar fi fost bine, ar fi fost rau? Experienta ne invata sa fim prudenti atunci cind puterea incape pe mina unui singur om sau a unui singur partid. Tinind cont ca PDL-ul este un partid prezidential, am fi asistat la spectacolul instaurarii unui regim autoritar, zic eu, nu tocmai luminat... Semnele unei astfel de tendinte, desigur, exista. Ele ne-au fost transmise sub mai multe forme. Insusi razboiul dintre cele doua palate isi are punctul de plecare in dorinta presedintelui Basescu de a avea un partid propriu, care sa nu cricneasca la ordinele lui. Daca premierul Tariceanu ar fi fot mai "moale", astazi PNL-ul sau ar fi disparut de pe scena noastra politica. Tariceanu s-a opus si, in ciuda tuturor erorilor, timpul l-a salvat. Alte semnale: baile