Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condescu e mulţumit de protocolul cu MEF

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 18 iulie 2008 ·

Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine-Energie (FNME), Marin Condescu, a declarat că a ajuns la un compromis cu Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) şi va propune spre aprobare structurii de conducere a FNME termenii din protocolul discutat la Bucureşti. Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine-Energie, Marin Condescu, s-a declarat mulţumit de termenii în care a negociat la Ministerul Economiei şi Finanţelor un nou protocol de soluţionare a problemelor din minerit şi energie. Conţinutul protocolului a fost prezentat ieri în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia. Marin Condescu a spus că au fost fixate date clare, în ceea ce priveşte respectarea anumitor angajamente, de către ministere sau agenţii ale guvernului. Angajamentele vizează alocarea de fonduri pentru eliminarea blocajului financiar existent la nivelul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, elaborarea unor strategii sau iniţiative legislative, în domeniul energetic sau în ceea ce priveşte situaţia exproprierilor şi a acordării licenţelor de exploatare în perimetrele de exploatare din mineritul Olteniei.

Optimism moderat Noul protocol apare în urma a două runde de negocieri care au fost purtate la Târgu Jiu, unde a fost prezent şi ministrul Varujan Vosganian, respectiv Bucureşti, unde s-a deplasat Marin Condescu. După cum a precizat sindicalistul, astăzi va avea loc la Târgu Jiu o şedinţă a Consiliului de Conducere al Federaţiei Naţionale Mine Energie, care are pe ordinea de zi punerea în discuţie şi aprobarea protocolului amintit: „Ceea ce s-a discutat şi s-a stabilit în protocol se apropie de ceea ce am solicitat noi în revendicări. Nu am spus niciodată că vom declanşa la jumătatea lunii iunie greva, ci mişcări de protest care vor fi urmate pe 1 august de o grevă. Noi însă întotdeauna am apelat la negocieri pentru a ne rezolva revendică

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 41 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 22 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°