Mircea Cartarescu: „De vina e in primul rand inapoierea noastra generala, lipsa de seriozitate, de responsabilitate, de orizont civic a lumii romanesti“.
Am spus-o in destule randuri: asa cum nu avem cu adevarat oameni de afaceri ci, in proportie de optzeci la suta, mici sau mari escroci, indiferent la cate zerouri se ridica averea lor, la fel, nu avem politicieni, ci numai circari, clantai, mincinosi de profesie, bidoane goale care suna tare in urechile vulgului. De vina e in primul rand inapoierea noastra generala, lipsa de seriozitate, de responsabilitate, de orizont civic a lumii romanesti. Economic, construim pe baze nesanatoase, in primul rand pe eludarea legii si pe relatii de clan.
Politic, generam galerii de monstri pe banda rulanta intr-un continuu spectacol mediatic de prost gust, gen telenovela sau reality-show. La asta se reduce, in ultima analiza, viata noastra politica: circ pentru masele plictisite. E motivul pentru care analiza politica, discutiile despre partide si alegeri, despre platforme si algoritmi acopera o vasta plaja intre simple jocuri mandarinice si ridicol total. Poti crede cu adevarat ca PSD are vreo legatura cu social-democratia? La cea mai superficiala racaire a poleielii doctrinare (sau chiar si fara vreo racaire) iese la iveala arama calpa a unei fratii gen camorra, cu vendette spectaculoase si reglari de conturi, cu lupte pentru titlul de nas, cu fidelitati de caine si tradari samavolnice, totul pe fondul unei intense cardasii in afaceri. PNL-ul n-a mai pastrat din vechea glorie liberala decat sloganul „imbogatiti-va!“, pe cand subteran (acolo unde este petrolul) legaturile cu clica iliesco-vadimovoiculesciana fac ca acest partid, vesnic razgandit si tradator - caci pestele de la cap se-mpute - sa-si merite numele de PSD al doilea mai prost, cum ar fi spus Moromete.
La randul sau, ca sa nu las pe nim