Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de proiecte transfrontaliere asteapta avizul Ministerului Dezvoltarii

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 18 iulie 2008 ·

Reprezentantii Biroului Regional de Cooperare Transfrontaliera (BRCT) Iasi spera ca intr-un timp cat mai scurt sa primeasca de la Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor avizul pentru proiectele de cooperare transfrontaliera depuse pana la jumatatea lunii februarie a acestui an. Conform reprezentantilor BRCT, au fost depuse 135 de proiecte din diferite domenii, din care se vor selecta cele mai bune, adica in jur de 60.

"Avem 135 de proiecte, din care vom selecta aproximativ 60. Ideea este sa avem cat mai multe propuneri pentru a le selecta pe cele mai bune pentru ca este o grila de evaluare si punctajele se acorda pe diferite domenii. Lista nu este oficiala deocamdata pentru ca nu s-au primit aprobarile necesare de la Ministerul Dezvoltarii. Valoarea proiectelor este de aproximativ 25 milioane Euro", a precizat Ion Apostu, directorul BCRT Iasi. Aceste proiecte au avut doua directii de finantare. O prima faza a fost cea cu proiecte mari de infrastructura, cu valoare cuprinsa intre 50 mii Euro si 500 mii Euro, cu cinci directii de finantare. "Proiectele mari au urmatoarele cinci directii de finantare, respectiv protectia mediului si a naturii, managementul teritoriului, dezvoltare economica locala, turism si educatie si servicii sociale. Aceste directii au fost identificate ca arii de cooperare transfrontaliera", a declarat Apostu. A doua directie de finantare a fost pentru proiecte mici, cu o valoare de pana la 50 de mii de Euro, pe diferite teme precum educatie, infratire institutionala, consolidarea institutiilor, schimburi culturale si actiuni soft de intalnire. "Cei care au vrut sa participe la acest program trebuiau sa intocmeasca un proiect pe baza unui ghid propus de noi. La aceasta actiune pot participa, in principiu, organizatiile care sunt nonprofit, cum ar fi organizatiile nonguvernamentale, autoritatile publice sau dife

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 23 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 23 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Cel mai periculos teorist din lume a fost ucis. Liderul Stat Islamic din Irak și Siria, omorât de coaliția militară condusă de SUA

Ziare.com acum o ora
Premierul irakian anunță uciderea liderului Statului Islamic pentru Irak și Siria. Liderul Statului Islamic din Irak și Siria, „considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, a fost ucis, a anunțat vineri premierul irakia

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Preşedintele Camerei Deputaţilor a reziliat contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, închis de către inspectorii ANPC - surse

News.ro acum o ora
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a reziliat, vineri, contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, unde au fost găsite nereguli de către inspectorii ANPC, şi care a fost închis, au precizat surse parlamenta

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°