Reacţie întârziată
Tocmai eu, care mă laud (prin intermediul unui titlu de rubrică) că am "reacţii imediate", am tot întârziat să mă pronunţ asupra unui roman care reprezenta foarte mult pentru autorul lui, Culorile Purgatoriului de Victor Iancu. Ulterior am primit la redacţie şi o recenzie a acestui roman, scrisă de tânărul critic literar Codrin Liviu Cuţitaru. Exact când mă pregăteam să o public, mi-a sosit trista veste că Victor Iancu a murit, la 21 iunie 2008, lăsând-o copleşită de durere, în locuinţa lor de la Baia Mare, pe soţia lui, Silvia Iancu, un om minunat, care nu merita să aibă parte de o asemenea pierdere.
Victor Iancu a fost el însuşi un om pe care nu se putea să nu-l îndrăgeşti. Intelectual eminent, cinstit, entuziast, devotat până la sacrificiu cauzei ţării lui, a fost, ca mulţi alţi intelectuali ardeleni, un personaj luminos în viaţa publică. S-a născut la 26 martie 1936 la Agârbiciu, în judeţul Cluj. Doctor în Filologie, a parcurs toate treptele carierei universitare, până la obţinerea titlului de Profesor. A predat limba română la universităţile din Torino şi Milano, apoi la Universitatea "Eötvös Lórand" din Budapesta. A fost prorector al Universităţii din Baia Mare şi secretar al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO. A publicat cărţi de lingvistică, dicţionare, lucrări de dialectologie şi folclor, dar şi romane şi piese de teatru. Un roman cu un subiect mai puţin obişnuit este Pensiunea Barbagia apărut în 1992. Personajul principal al romanului, un ţăran, Axinte Grapini, este arestat în anii stalinismului pentru că îl evocă în cântecele lui pe Avram Iancu. Iar în închisoare, el chiar devine Avram Iancu, ceea ce dovedeşte că în orice epocă apare, la români, un asemenea erou.
Romanul Culorile Purgatoriului, 2006, este un autoportret - complex si complicat, uneori până la a deveni indescifrabil - al auto