Desenarea colegiilor uninominale şi discuţiile contradictorii pe marginea definitivării acestora sînt în măsură să dovedească alegătorilor români dacă aplicarea votului uninominal în România va avantaja cetăţeanul alegător, prin alesul lui politic, sau tot partidul pe care cel din urmă îl reprezintă.
Desenarea colegiilor uninominale şi discuţiile contradictorii pe marginea definitivării acestora sînt în măsură să dovedească alegătorilor români dacă aplicarea votului uninominal în România va avantaja cetăţeanul alegător, prin alesul lui politic, sau tot partidul pe care cel din urmă îl reprezintă.
Am constatat în luna iulie, cu ocazia celor două tururi de scurtin local, cît de puternică este culoarea politică în candidaturile la preşedinţia Consiliului Judeţean. Tandemurile politice avînd ca numitor comun apartenenţa la acelaşi partid a candidaţilor la Primărie şi la preşedinţia CJ au impus deja în conştiinţa electorală locală un principiu de fier: dacă votezi şi primarul, şi şeful cu banii pe judeţ, ambii cotizanţi la aceeaşi casierie de partid, cei doi vor face mult mai mult pentru comunităţile care îi aleg decît doi politicieni proveniţi din formaţiuni diferite. Dacă votezi pe toată linia PSD-işti, PSD-ul îţi va aduce bani în propria urbe. Dacă votezi PNL-işti de la un cap la altul, PNL-ul îţi va arăta fericirea. Dacă votezi PD-L de sus pînă jos, PD-L-ul îţi e şi mamă, şi tată. În jargon electoral, regiunile, oraşele, comunele ori satele din România au devenit roşii, portocalii sau galbene, în funcţie de succesul tandemurilor politice menţionate mai sus. Nicidecum Clujul nu a devenit oraşul unui Boc, Constanţa – oraşul unui Mazăre, Iaşiul – oraşul unui Gheorghe Nichita sau Deva – oraşul unui Mircia Muntean. Ele sînt oraşe pedeliste, pesediste sau liberale. Cu clientela lor de partid cu tot. Singura mare excepţie – care confirmă regula în ceea ce
