Pandurii Târgu Jiu este aproape de a-l transfera pe mijlocaşul craiovean Mădălin Murgan, fotbalistului pregătindu-i-se un contract pe trei ani cu echipa condusă de Eugen Neagoe.
Ultima noutate din lotul grupării gorjene ar putea fi Mădălin Murgan, care se pregăteşte deja cu echipa condusă de Eugen Neagoe. Acesta ar putea semna un angajament pe trei ani cu Pandurii, jucătorul venind la Târgu Jiu ca liber de contract, după ce zilele trecute Dacia Mioveni a renunţat la serviciile sale. Murgan a evoluat la cinci echipe în Liga I, Universitatea Craiova, FC Argeş, Unirea Urziceni, Ceahlăul Piatra Neamţ şi Dacia Mioveni şi poate fi utilizat atât ca fundaş central, cât şi ca mijlocaş defensiv. „Mădălin Murgan este ultima achiziţie pe care Eugen Neagoe şi-o doreşte. Avea o situaţie incertă în ceea ce priveşte dezlegarea, dar se pare că s-a lămurit acest aspect“, a spus Viorel Temelescu, vicepreşedintele pandurilor.
Campania de achiziţii a formaţiei din Târgu Jiu pare că a ajuns la final, gorjenii transferându-i în această vară pe Răzvan Stanca, Adrian Nalaţi, Cosmin Tilincă, Robert Ghindeanu şi brazilianul Thiago Tremonti. Rămâne incertă revenirea lui Ilie Iordache, însă acesta este binevenit la Pandurii oricând, pentru că nu mai are nevoie de perioada de acomodare. „Săptămâna viitoare vom încerca să lămurim problema cu Iordache. Noi nu ştim nimic până acum, doar ce am citit prin presă că ar fi declarat oficialii lui Dinamo. Au zis că ni-l vor împrumuta un an. Să vedem condiţiile. Dacă sunt avantajoase, atunci jucătorul se poate întoarce la noi. Transferul brazilianului Tremonti rămâne valabil, chiar dacă vine Iordache. Nu dăm vrabia din mână pe cioara de pe gard“, a declarat Temelescu.
Adi Popescu rămâne la Pandurii
Aflat sub contract cu Pandurii Târgu Jiu, Adi Popescu nu doreşte să plece la altă echipă, deşi antrenorul Eugen Neagoe a a