Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nelson Mandela împlineşte 90 de ani | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 18 iulie 2008 ·

Considerat unul dintre cei mai înverşunaţi luptători împotriva opresiunii, Nelson Mandela, împlineşte astăzi 90 de ani. Familia laureatului premiului Nobel pentru Pace, devenit simbol al reconcilierii, a pregătit o petrecere restrânsă in Qunu, informează AFP. Pentru Mandela şi soţia sa, Graca Machel, vaduva fostului preşedinte mozambican Samora Machel, petrecerea va marca şi zece ani de căsătorie. De asemenea, în Qunu se vor organiza mâine festivitati.

Nelson Rolihlahla Mandela a fost liderul Congresului Naţional African şi primul preşedinte de culoare al Republicii Africa de Sud, după primele alegeri multirasiale, din aprilie 1994 şi unul din principalii activişti împortriva apartheid-ului. Condamnat pe viaţă la 12 iunie 1964, a fost eliberat, după 27 de ani închisoare, la 11 februarie 1990. În 1993 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace. La 10 mai 1994, Nelson Rolihlahla Mandela a depus jurământul, devenind primul preşedinte de culoare al Africii de Sud. În discursul său inaugural, Mandela, care şi-a petrecut 27 de ani din viaţă ca deţinut politic al guvernului sud-african, a declarat că a venit vremea oblojirii ranilor. Două saptămani mai devreme, peste 22 de milioane de sud-africani au ieşit la vot pentru primele alegeri parlamentare multirasiale din această ţară. O majoritate covarşitoare l-a ales pe Mandela şi partidul său, Congresul Naţional African la conducerea ţării. Ca preşedinte, Mandela a format Comisia pentru adevar şi reconciliere, pentru a investiga încălcările drepturilor omului sub apertheid şi a avut numeroase iniţiative menite să îmbunătăţească standardul de viaţa al populaţiei de culoare din Africa de Sud. În 1996, a ratificat o noua constituţie a Africii de Sud. Mandela s-a retras din politică în iunie 1999, la varsta de 80 de ani. A fost urmat in funcţia de preşedinte de Thabo Mbeki, din partea aceluiaşi partid. Mandela es

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 14 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 34 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum o ora
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Tenis: Sorana Cîrstea şi Irina Begu sunt în sferturi la Iaşi Open

News.ro acum 35 minute
Jucătoarele Sorana Cîrstea şi Irina Begu s-au calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA 250 Iaşi Open. Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 53 WTA) s-a impus în două seturi în faţa jucătoarei franceze Varvara Gracheva (24 de ani, locul 106

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°