Istoriile literare din perioada comunistă făceau o distincţie netă între literatura română publicată înainte şi după 23 august 1944. Pentru multe generaţii şcolite în anii "puterii proletare", literatura de după 23 august 1944 devenise echivalentă cu literatura scrisă în perioada comunistă, iar referirile la începuturile acestei perioade duceau automat cu gândul la deşeurile literare din anii de glorie ai "proletcultismului". Câteva romane (re)publicate în anii '90 au produs uriaşe revelaţii şi au făcut să se vorbească despre o "generaţie pierdută" a literaturii române. Este vorba despre cărţile scrise în scurtul interval de libertate dintre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial (1945) şi abdicarea Regelui Mihai (30 decembrie 1947), de autori care, dintr-un motiv sau altul, au fost puşi la index în perioada comunistă. În istoria literaturii române, autori precum Mihail Villara (Mihail Fărcăşanu), Pavel Chihaia, Alexandru Vona (Albert Samuel Bejar y Mayor), Theodor Cazaban sunt percepuţi ca autori ai unei singure cărţi. După debutul fulminant cu romanul Frunzele nu mai sunt aceleaşi, Mihail Fărcăşanu (Villara), fostul lider al tineretului naţional liberal, a reuşit să se refugieze în Occident. A fost condamnat la moarte în contumacie de regimul comunist, dar şi-a continuat politica anticomunistă (la un moment dat a ajuns chiar directorul postului de radio "Europa liberă") sacrificându-şi însă cariera literară atât de promiţător începută. Alexandru Vona şi-a scris romanul Ferestrele zidite în anul 1947, dar l-a publicat abia la începutul anilor '90. Stabilit la Paris, Theodor Cazaban şi-a tipărit la galonata Editură Gallimard, în anul 1960, singurul său roman (Parages). O versiune românească a acestei cărţi nu a apărut încă, cu toate că au trecut mai bine de 18 ani de la prăbuşirea regimului comunist. În fine, cazul cel mai interesant este cel al lui Pavel Chihai